Octavian Jurma, medic și cercetător: Vom avea 15.000 de cazuri pe zi, peste două săptămâni

de Mia Lungu    |    09 Noi 2020   •   19:00
Octavian Jurma, medic și cercetător: Vom avea 15.000 de cazuri pe zi, peste două săptămâni Hepta Exclusiv

Medicii avertizează că numărul de cazuri va continuă să crească în următoarele săptămâni, în ciuda noilor măsuri de limitare a răspândirii COVID-19, intrate în vigoare de luni. Octavian Jurma, medic și cercetător: "Indiferent de măsuri, tot am fi avut două săptămâni de creștere. Și asta este principalul motiv pentru care, eu personal, sunt îngrijorat".

"Dacă aceste măsuri care s-au luat acum, care reprezintă un fel de lockdown parțial, luat la județele cu incidența foarte mare, dar care au un impact mic în județele care cresc dar încă nu au trecut au trecut de 3/1000, atunci numerele vor continuă să crească în ciuda măsurilor." a declarat medicul Octavian Jurma, luni, într-o intervenție video în direct, la știrile Antena3

"Epidemia va continuă să crească. Epidemia s-a accelerat foarte mult săptămâna trecută. A crescut cu 32% față de săptămâna precedentă, care la rândul ei a fost cu 20% mai mare. 

Am avut o creștere de 50% a numărului total de cazuri, zilnic, în doar două săptămâni. Am trecut de la 4.000 în medie, la 8.000 în medie.

Rată de pozitivare este foarte mare, s-a dublat. Numărul de teste a rămas relativ constant." a mai subliniat acesta

Medic: Dacă se menține acest ritm de creștere actual, ne uităm săpătămână viitoare la maxime în jur de 12.000 de cazuri, iar săptămâna care urmează ne uităm la maxime între 14.000-15.000 de cazuri

"Un platou la peste 10.000 de cazuri este un lucru complet nesustenabil. Și toată discuția trebuie orientată nu cum să obținem un platou la acest stadiu ci cum să ieșim cât mai repede din această stratosferă epidemiologică." a avertizat Octavian Jurma

Coronavirus în România, 9 noiembrie 2020. Record de pacienți internați la ATI

Potrivit ultimei raportări, 3,240 de persoane au fost infectate cu coronavirus. Explicația numărului mic de îmbolnăviri ar fi că doar 64 dintre cele 160 de laboratoare existente au încărcat rezultate în platforma informatică!

3,240 de cazuri în ultimele 24 de ore. Până astăzi, 9 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 306.991 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

206.793 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.240 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

130 de persoane au decedat

Până astăzi, 8.009 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În intervalul 08.11.2020 (10:00) – 09.11.2020 (10:00) au fost raportate 130 de decese (72 bărbați și 58 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mehedinți, Neamț,  Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș,  Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 0-9 ani, 2 decese la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 24 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 26 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 45 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 26 decese la categoria de peste 80 de ani.

127 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități.

1,076 pacienți internați la ATI

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.688. Dintre acestea, 1.076 sunt internate la ATI. 

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 3.488.090 de teste. Dintre acestea, 11.445 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.286  în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.159 la cerere.

Pe teritoriul României, 41.024 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 24.762 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 72.980 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 19 persoane.

2,738 de apeluri la 112

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 2.738 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 8.487 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.455.795 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

x close