Antena 3 CNN Economic Biz News Burse Bursa a crescut uşor, fără reacţie la decizia CCR privind referendumul

Bursa a crescut uşor, fără reacţie la decizia CCR privind referendumul

Bursa a crescut uşor, fără reacţie la decizia CCR privind referendumul
de S.T.    |    21 Aug 2012   •   13:40

Bursa de la Bucureşti a crescut nesemnificativ, cu 0,14%, în prima parte a şedinţei. Investitorii nu au reacţionat vizibil la decizia Curţii Constituţionale potrivit căreia referendumul este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum, scrie Mediafax.

Singura reacţie a investitorilor la tensiunile politice din România a fost reflectată în lichiditatea redusă a pieţei, în timp ce preţurile au urmat evoluţia burselor externe.

Majoritatea acţiunilor au înregistrat variaţii reduse încă din primele minute, în cadrul unor transferuri cu volume reduse. Astfel, în primele minute indicele general BET-C a scăzut nesemnificativ, cu 0,12%, pentru ca apoi să revină pe creştere foarte uşoară.

La ora 13:06, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în scădere cu doar 0,18%, iar indicele extins al Bursei, BET-XT, era în stagnare. Indicele BET-XT reflectă evoluţia primelor 25 de acţiuni româneşti în funcţie de lichiditate, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea.

Investitorii au tranzacţionat în total acţiuni de 7,2 milioane lei, valoare cu 64% peste rulajul din prima parte a sesiunii precedente, de doar 4,4 milioane lei (995.000 de euro).

Curtea Constituţională a decis marţi că referendumul pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu este valid din punct de vedere al organizării, dar că nu s-a îndeplinit condiţia de cvorum, astfel că Băsescu urmează să-şi reia atribuţiile de şef al statului.

Citeşte şi
: Leul s-a depreciat uşor după decizia Curţii Constituţionale. Vezi cursul BNR

×
Subiecte în articol: decizia ccr
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close