Operaţia a fost făcută la Clinica de chirurgie maxilo-facială din Cluj-Napoca de doctorul Silviu Albu, directorul Spitalului Universitar CFR. El spune că toate analizele care trebuiau făcute au fost normale şi că o posibilă cauză a stopului respirator ar fi putut să fie reacţia la vreuna dintre substanţele folosite la anestezie.
Albu nu exclude însă nici varianta unei boli ereditare, deoarece bunica fetei s-a trezit din anestezie după şapte ore în urma unei intervenţii chirurgicale.
Bunica fetiţei crede însă că de vină este medicul anestezist, fiindcă ar fi plecat de lângă fetiţă deşi ar fi trebuit să stea lângă ea până se trezeşte.
Colegiul Medicilor Cluj (CMC) a demarat joi o anchetă în cazul fetiţei care a murit în urma unei operaţii de îndepărtare a polipilor. Preşedintele CMC, Mircea Bârsan, a declarat pentru Agerpres că au fost făcute primele demersuri în acest caz şi că se aşteaptă documentele medicale, pentru a putea fi analizate situaţia şi împrejurările în care s-a produs tragedia.
Agerpres
Ştiri video recomandate