Madridul a afirmat joi că președintele american Donald Trump și-a îmblânzit retorica față de Spania, la câteva ore după ce a amenințat să pună capăt relațiilor comerciale, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Motivul acestei schimbări ar fi că Trump a realizat că Spania și-a sporit contribuțiile la NATO în ultimii ani.
Miercuri, la summitul NATO de la Ankara, președintele american a calificat Spania drept un „partener îngrozitor” și a ordonat oprirea imediată a comerțului cu statul iberic, în contextul disputelor cu acesta legate de nivelul cheltuielilor militare și de războiul din Iran.
Totuși, pe drumul înapoi către SUA, după summit, Trump le-a spus reporterilor de la bordul Air Force One că a „avut niște probleme (cu Spania) și încă mai sunt”.
„Dar astăzi spaniolii au recuperat. Spania a fost foarte generoasă astăzi”, a adăugat el.
Întrebat ce anume a făcut Spania, Trump a explicat: „Și-au onorat cererea pentru numeroase plăți, și dacă nu ar fi făcut-o nici nu am fi discutat cu ei”.
Un purtător de cuvânt al premierului spaniol Pedro Sanchez a indicat că președintele american s-a referit la respectarea de către Madrid a fostului target de cheltuieli pentru apărare al NATO de 2% din PIB.
La summit, Sanchez a scos în evidență că Spania va atinge acest obiectiv în 2026, majorându-și de peste două ori aceste cheltuieli, de la 0,98% din PIB în 2017, pentru a le aduce la aproape 33 miliarde de dolari.
Premierul spaniol a minimizat existența unei dispute și a susținut că a avut o conversație „foarte cordială” cu Trump la summit.
Pe agenda guvernului spaniol de joi figura și o întâlnire a ministrului apărării, Margareta Robles, cu ambasadorul SUA, Benjamin Leon.