La sfârșitul secolului al IV-lea înainte de Hristos, în timp ce lumea tremura sub oștile lui Alexandru cel Mare, o întorsătură curioasă a destinului s-a petrecut în vechiul oraș fenician Sidon.
Abdalonymos, cândva un simplu grădinar, care avea obârșie nobilă, dar uitată, s-a trezit scos din anonimat și încoronat rege.
Viața și moartea sa aveau să fie imortalizate într-unul dintre cele mai impresionante monumente funerare ale Antichității, cunoscut drept Sarcofagul lui Alexandru, notează publicația Greek Reporter.
Contrar opinei preconcepute, generatoare de confuzii, Sarcofagul lui Alexandru, care se află într-un muzeu din Istanbul, nu adăpostește trupul lui Alexandru cel Mare.
De fapt, locul în care se află mormântul marelui general rămâne unul dintre misterele fascinante ale istoriei.
În schimb, acest sarcofag a fost realizat pentru omul pe care Alexandru cel Mare l-a ridicat la rangul de rege.
Un conducător din popor pentru un oraș cucerit de Alexandru cel Mare
După cucerirea Sidonului de către Alexandru, în anul 332 î.Hr., orașul s-a văzut nevoit să își găsească un nou conducător.
Când i s-a cerut să aleagă, cuceritorului macedonean i s-a vorbit despre un bărbat de sânge regal, care ajusese să îngrijească grădini în afara zidurilor cetății.
Impresionat de poveste, Alexandru l-a chemat pe Abdalonymos și, într-un gest remarcabil de pragmatism și romantism, i-a așezat coroana pe cap.
Astfel a început domnia fostului grădinar.
Într-o tentativă de legitimitate la scară istorică sau într-o încercare de a imortaliza un destin extraordinar, a fost comandat, după mulți ani, un sarcofag.
Între anii 325 și 315 î.Hr., meșteșugarii au sculptat marmură pentelică, aceeași care se folosea la templele din Acropole.
A rezultat o adevărată capodoperă funerară, diferită de orice văzuse lumea antică până atunci.
Sarcofagul lui Alexandru, o capodoperă a artei grecești
Sarcofagul seamănă cu un templu în miniatură, având un capac în unghi, similar unui acoperiș, decorat cu frize elaborate.
Părțile sale laterale sculptate sunt cele care au captivat imaginația oamenilor timp de peste două milenii.
Pe una dintre laturile lungi, Alexandru este reprezentat în toiul luptei, probabil la Issos, în anul 333 î.Hr.
El călărește fără coif, trăsăturile sale fiind ușor de recunoscut sub o bonetă din piele de leu.
Perșii cad înaintea lui, iar scena este plină de tensiune și triumf.
Pe partea opusă, Alexandru și Abdalonymos apar împreună, nu în război, ci în nobila activitate a vânătorii. Lei și pantere sunt imortalizate în marmură, în timp ce nobili macedoneni și perși sunt surprinși călărind umăr la umăr.
În această scenă, războiul lasă loc armoniei, iar Estul și Vestul nu mai sunt dușmani, ci parteneri într-un curaj împărtășit.
Policromia - astăzi abia vizibilă - dădea viață odinioară acestor reprezentări.
Culorile animau armurile, caii, trupurile vânătorilor și ale prăzilor.
Sarcofagul nu a fost gândit ca mormânt, ci ca un adevărat teatru din piatră, un manifest vizual care proclama loialitate, legitimitate și glorie.
Sarcofagul lui Alexandru, descoperit de un arheolog otoman
Mai bine de două mii de ani mai târziu, în 1887, sarcofagul a ieșit din nou la lumină.
Îngropat adânc în Necropola Regală de la Ayaa, lângă Sidon, el a fost descoperit de Osman Hamdi Bey, un arheolog, director de muzeu și pictor otoman vizionar.
Săpăturile sale s-au numărat printre primele cercetări arheologice științifice conduse de o echipă otomană și au marcat un moment de cotitură în modul în care imperiul își trata patrimoniul antic.
Descoperirea Sarcofagului lui Alexandru - alături de alte piese precum impresionantul Sarcofag al Femeilor Îndoliate - a fost atât de importantă, încât a dus la crearea unui nou spațiu, destinat unor astfel de piese: Muzeul de Arheologie din Istanbul, pe care chiar Hamdi Bey avea să îl conducă.
El a promovat legi pentru protejarea antichităților împotriva traficului ilegal în străinătate, punând bazele conservării moderne a patrimoniului cultural în regiune.
Ştiri video recomandate
