Antena 3 CNN Externe Rebelii Houthi blochează o altă rută-cheie. Navele evită să treacă prin „Poarta Lacrimilor”. Rolul crucial al Strâmtorii Bab el-Mandeb

Rebelii Houthi blochează o altă rută-cheie. Navele evită să treacă prin „Poarta Lacrimilor”. Rolul crucial al Strâmtorii Bab el-Mandeb

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 19:48 22 Iul 2026 Modificat la 21:52 22 Iul 2026
Stramtoarea Bab el Mandeb
Prin Strâmtoarea Bab el-Mandeb e transportat 6% din petrolul lumii. Ea e poarta de acces spre Marea Roșie și Canalul Suez. Foto: Profimedia Images

Cel puţin nouă nave comerciale au făcut cale întoarsă în apropierea Strâmtorii Bab el-Mandeb sau în Marea Roşie după ameninţarea rebelilor Houthi de a impune o blocadă maritimă asupra Arabiei Saudite, potrivit datelor de monitorizare maritimă analizate, miercuri, de AFP, citată de Agerpres.

Anunţul rebelilor yemeniţi susţinuţi de Iran a provocat temeri privind perturbări importante în traficul maritim prin Bab el-Mandeb, strâmtoare aflată la extremitatea sudică a Mării Roşii şi utilizată pentru a lega Asia de Europa prin Canalul Suez.

Potrivit site-ului de monitorizare maritimă Kpler, trei dintre vasele în cauză au încărcat produse petroliere la terminalul saudit Yanbu, în Marea Roşie.

Acest port a devenit crucial pentru exporturile de petrol ale regatului saudit după blocarea Strâmtorii Ormuz de către Iran, drept răspuns la bombardamentele americane.

Înainte de a schimba cursul, două nave afişau prin semnalul emis destinaţii în China - Qinzhou şi Tianjin - şi o alta în India (New Mangalore). Toate trei şi-au schimbat traiectoria, marţi, în timp ce se îndreptau către sud, în direcţia Bab el-Mandeb. Una dintre ele a făcut din nou cale întoarsă câteva ore mai târziu şi şi-a continuat drumul spre strâmtoare.

Celelalte şase nave se aflau de cealaltă parte a strâmtorii, în Golful Aden sau în Marea Arabiei, atunci când au făcut cale întoarsă.

Este vorba despre două portcontainere, un transportator de autovehicule, un cargou şi două petroliere, dintre care unul transporta o încărcătură provenită din Emiratele Arabe Unite. Trei dintre aceste ambarcaţiuni şi-au reluat apoi drumul spre Bab el-Mandeb.

În ciuda ezitărilor şi schimbărilor de direcţie, traficul continuă în strâmtoarea Bab el-Mandeb. Un total de 44 de nave au traversat-o pe 20 iulie, ziua anunţării blocadei, potrivit Kpler. În cele cinci zile precedente, numărul maximum de treceri pe zi a fost de 53 şi minimul de 30.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close