Antena 3 CNN Meteo Europa se topește din nou sub „Cupola de foc”: În Spania sunt 44 de grade, la umbră

Europa se topește din nou sub „Cupola de foc”: În Spania sunt 44 de grade, la umbră

1 minut de citit Publicat la 14:17 09 Iul 2026 Modificat la 14:35 09 Iul 2026
canicula Madrid
La Madrid s-au înregistrat, zilele trecute, 40 de grade Celsius. Imagine de arhivă. Foto: Getty Images

Orașul Barcelona a înregistrat miercuri o temperatură record de 40,7 grade Celsius, cea mai mare înregistrată în ultimii 112 ani, de când se fac măsurători meteorologice. În unele zone din Spania au fost înrergistrate inclusiv 44 de grade Celsius, iar vestul Europei trece acum printr-un nou val de caniculă, după cel de la finalul lunii iunie, informează The Guardian.

Lângă aeroportul local, pe țărmul mării, temperatura a atins valoarea de 37,7°C, depășind recordul de 37,4°C din 2010, a precizat totodată Agenția națională de meteorologie din Spania (AEMET).

Cele două valori înregistrate în cele două stații meteorologice din Barcelona reprezintă ''temperaturi maxime istorice'', a declarat purtătorul de cuvânt al AEMET, Jose Angel Nunez.

Spania se confruntă de duminica trecută cu un nou val de căldură, care afectează în special nord-estul țării, inclusiv Catalonia, unde este situat orașul Barcelona.

În nordul Italiei s-au înregistrat, de asemenea, 36 de grade la Florența și Bologna.

Joi este cod portocaliu de caniculă și în Franța, unde temperaturile se așteaptă să atingă 38 de grade la Bordeaux și Perpignan, 37 de grade în Nantes și 35 în Paris.

La Londra, meteorologii au anunțat temperaturi de 34 de grade Celsius.

La finalul lunii iunie, Europa s-a confruntat cu un val intens de căldură și cu temperaturi record, mai multe regiuni fiind sub cod roșu de caniculă. În 23 iunie, în Franța a fost înregistrată cea mai călduroasă zi de iunie din istorie.

Conform meteorologilor, episodul de caniculă severă din Europa Occidentală este generat de un fenomen cunoscut sub denumirea de „dom de căldură” (heat dome), sau „cupolă de foc” în limbaj popular, caracterizat prin persistența unui sistem de înaltă presiune care acționează ca un capac atmosferic și reține masele de aer cald deasupra unei regiuni pentru perioade îndelungate. În aceste condiții, căldura se acumulează treptat, iar temperaturile ajung să depășească semnificativ valorile normale pentru această perioadă a anului.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close