Antena 3 CNN Politică România a cerut mai multe trupe americane în cadrul procesului de revizuire a posturii SUA în Europa

România a cerut mai multe trupe americane în cadrul procesului de revizuire a posturii SUA în Europa

A.N.
2 minute de citit Publicat la 20:15 29 Aug 2026 Modificat la 20:35 29 Aug 2026
intrevederea_ministrului_afacerilor_externe_oana_toiu_cu_delegatia_sua_-_2
sursa foto: MAE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, s-a întâlnit sâmbătă, la Bucureşti, cu o delegaţie a Congresului american condusă de Mike Rogers, preşedintele Comisiei pentru Forţele Armate din Camera Reprezentanţilor. S-a discutat despre Parteneriatul Strategic dintre România şi SUA şi consolidarea prezenţei NATO în regiune.

Din delegaţia americană au mai făcut parte Eric Sorensen, membru al aceleiaşi comisii, şi ambasadorul Darryl Nirenberg, potrivit unui comunicat al MAE. Întâlnirea a fost dedicată laturii de apărare şi securitate a parteneriatului bilateral.

Discuţia se înscrie, arată MAE, într-un dialog politic tot mai strâns purtat pe parcursul ultimului an, ultima întrevedere de acest fel având loc la Washington, în iulie 2026. Ministerul o descrie ca parte a unei strategii de a întări sprijinul bipartizan din Congresul american pentru Parteneriatul Strategic.

Oana Ţoiu şi Mike Rogers au vorbit despre menţinerea unei prezenţe militare consolidate în România şi pe Flancul Estic, în contextul în care SUA îşi revizuiesc dispozitivul din Europa. Au mai fost abordate dialogul constant cu comandantul suprem al forţelor aliate din Europa (SACEUR), generalul Alexus Grynkewich, şi legea americană a bugetului apărării (NDAA).

„Mesajul constant al părţii române a fost de a evidenţia calitatea României de Aliat responsabil şi de încredere al SUA în regiunea Mării Negre, care acţionează proactiv în vederea atingerii obiectivului unei Europe mai puternice într-un NATO mai puternic. Acest obiectiv se poate realiza numai printr-o coordonare transatlantică strânsă, în cadrul căreia legislativul american şi comisiile sale de profil au un rol esenţial”, se arată în comunicat.

La iniţiativa ministrului, România s-a alăturat anul acesta, pentru prima dată, programului de schimb MECEA al Departamentului de Stat american. În acest cadru, consilierii delegaţiei americane au fost invitaţi la o vizită de lucru în România, programată în octombrie, care include şi Baza Militară Mihail Kogălniceanu.

Oana Ţoiu a trecut în revistă evoluţiile recente pe plan de securitate, precum şi prioritatea pe care Guvernul şi CSAT o acordă investiţiilor în infrastructura strategică, întăririi capacităţilor de apărare a teritoriului naţional şi investiţiilor în infrastructura cu dublă utilizare, inclusiv cea portuară şi de transport.

„A prezentat avantajele localizării producţiei în România, inclusiv din perspectiva resursei umane calificate şi a existenţei unei tradiţii industriale semnificative şi a capacităţii de a creşte rapid producţia unor elemente şi sisteme pentru care cererea nu poate fi satisfăcută de către capacităţile deja existente, iar localizarea investiţiilor SUA în România contribuie nu doar la creşterea economică a ambelor ţări, dar are şi avantajul accesului la o piaţă europeană de achiziţii, inclusiv din instrumentul SAFE. A trecut în revistă găzduirea pentru prima dată în sediul NATO a prezentării industriei româneşti şi a ecosistemului de cercetare şi inovaţie, precum şi găzduirea de către România a NATO Industry Forum la Bucureşti anul trecut şi declaraţia Summitului B9”, precizează comunicatul.

La rândul lor, oficialii americani au apreciat implicarea constantă a ministrului în relaţia cu Congresul de la Washington, precum şi conduita României de aliat de încredere şi contribuţia sa la întărirea apărării şi descurajării pe Flancul Estic. Ei au remarcat buna cooperare dintre industriile de apărare din cele două ţări şi potenţialul important de a o adânci.

Oficialii au discutat şi despre rolul României ca ancoră solidă în relaţia dintre UE şi SUA, se mai arată în comunicat.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close