Antena 3 CNN Politică Oana Țoiu îl critică pe Nicușor Dan că nu l-a salvat pe Fritz: „Putea să fie un aliat mai bun”. Ministra USR cere modificarea legii ANI

Oana Țoiu îl critică pe Nicușor Dan că nu l-a salvat pe Fritz: „Putea să fie un aliat mai bun”. Ministra USR cere modificarea legii ANI

A.N.
1 minut de citit Publicat la 21:50 29 Aug 2026 Modificat la 21:50 29 Aug 2026
oana toiu hepta
Oana Țoiu. sursa foto: Hepta

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, a declarat, sâmbătă, că România mai are la dispoziţie 30 de zile pentru a primi banii din PNRR şi, în acelaşi timp, pentru a repara ceea ce ea numeşte „această eroare profundă” legată de legea ANI. Soluţia, în opinia sa, este adoptarea în Parlament a unei noi legi, depusă de USR. Cât despre decizia preşedintelui de a promulga actul normativ, Ţoiu a apreciat că acesta „putea să fie un aliat mai bun”.

„Poziţia mea faţă de legea ANI, poziţia noastră, ca echipă USR, poziţia multor experţi şi, de altfel, da, şi preşedintele ştie opinia mea legat de asta, este că această lege este neconstituţională, vorbeşte de o aplicare faţă de o faptă trecută, dar, dincolo de asta, este un moment foarte complicat pentru istoria României. (..) Din păcate, acest precedent al unei legi care atacă direct un oponent politic are efecte nu doar asupra lui Dominic Fritz, sau asupra USR-ului, (..) ci are un efect de descurajare a celor care vor să stea drepţi, bazându-se pe faptul că există nişte arbitri neutri”, a declarat Oana Ţoiu, la Digi24.

Este vorba despre legea deja promulgată de preşedinte, în temeiul căreia mandatul de primar al liderului USR Dominic Fritz, edil al Timişoarei, urmează să înceteze în 30 de zile.

Potrivit ministrului, tocmai în acest interval România poate atât să bifeze jalonul din PNRR şi să obţină finanţarea aferentă, cât şi să corecteze ceea ce, în viziunea sa, va rămâne consemnat în manualele de istorie ca o greşeală de proporţii.

„Se poate adopta legea nouă depusă de noi, USR, în Parlament. Parlamentul încă are timp să adopte legea corectă, depusă de noi şi să redea, inclusiv internaţional, respectul faţă de statul de drept din România. Putem să avem şi cele 770 de milioane de euro din jalonul PNRR, şi un stat de drept functional, pentru care au muncit generaţii întregi”, a adăugat Ţoiu.

Întrebată dacă preşedintele a dezamăgit-o prin semnarea legii, ministrul a evitat un reproş direct şi a insistat pe faptul că există deja o cale de ieşire: proiectul depus de USR în Parlament, care ar asigura, în acelaşi timp, banii europeni, protejarea statului de drept şi o imagine externă care să nu ridice îndoieli asupra funcţionării instituţiilor din România.

„Şi da, cred că preşedintele putea să fie un aliat mai bun al acestei direcţii”, a mai spus Oana Ţoiu.

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close