Antena 3 CNN Externe Arheologii italieni au descoperit "Poarta iadului", un străvechi sit de pelerinaj

Arheologii italieni au descoperit "Poarta iadului", un străvechi sit de pelerinaj

Arheologii italieni au descoperit "Poarta iadului", un străvechi sit de pelerinaj
de S.T.    |    04 Apr 2013   •   16:30

"Poarta iadului", un străvechi sit de pelerinaj, considerat o poartă către lumea de dincolo, a fost descoperită de o echipă de arheologi în străvechiul oraş antic Hierapolis, aflat în prezent în partea de sud-vest a Turciei, informează Huffington Post.

Conform agenţiei de presă italiene ANSA, arheologii care efectuau săpături în oraşul antic Hierapolis au descoperit celebrul "Plutonium" sau "Poarta lui Pluto".

Având forma unei peşteri de mici dimensiuni, aflat în apropiere de templul dedicat zeului Pluto, "Plutonium"-ul a fost apoi asociat de-a lungul secolelor tot mai mult cu moartea, din cauza gazelor letale emanate de acea peşteră.
   
Francesco D'Andria de la Universitatea din Salento a anunţat această descoperire într-o conferinţă de presă organizată în Turcia, la jumătatea lunii martie, potrivit publicaţiei La Gazzetta Del Mezzogiorno.
   
Personaje celebre din Antichitate, precum oratorul roman Cicero şi geograful grec Strabus, au scris despre "Plutonium"-ul din Hierapolis în epocile în care au trăit.

Alister Filippini, expert în istoria romană la Universitatea din Palermo, consideră că descoperirea din Hierapolis reprezintă un fapt excepţional, "care a confirmat şi a clarificat informaţiile pe care le aveam, care proveneau din literatura antică şi din surse istorice".
   
Hierapolis, aflat în apropiere de actualul oraş Pamukkale din Turcia, a fost inclus în patrimoniul mondial UNESCO şi este un sit vizitat în fiecare an de 1,5 milioane de persoane.

Arheologul Francesco D'Andria, care face săpături de mulţi ani în această regiune, a anunţat în 2011 că a localizat mormântul Sfântului Filip, unul dintre cei 12 apostoli ai lui Iisus.

×
Parteneri
Cel mai căutat fugar american a fost prins la Vatican
x close