Kirill Dmitriev, emisarul special al dictatorului Vladimir Putin, a salutat sprijinul crescut în sondaje pentru partidul de extremă-dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) cu câtva luni înaintea alegerilor din trei landuri germane, relatează, sâmbătă, dpa, citată de Agepres.
„AfD a devenit SPERANŢĂ pentru germani”, a scris Dmitriev vineri seara pe Twitter, ca reacţie la rezultatele unui sondaj realizat în landul Mecklenburg-Pomerania Inferioară, publicate de lidera AfD, Alice Weidel.
Potrivit sondajului realizat de institutul Infratest Dimap, AfD are 36% din intenţiile de vot, în creştere cu un punct procentual faţă de ianuarie, şi cu aproape 10 puncte procentuale în faţa social-democraţilor (SPD).
Dmitriev este unul dintre cei mai apropiați consilieri și acoliți ai dictatorului Vladimir Putin. În calitate de negociator şef al lui Putin pentru războiul din Ucraina, el a susținut îmbunătăţirea a relaţiilor cu America lui Trump, criticând des în fața americanilor Europa și Ucraina și încercând să atragă SUA de partea Rusiei, în dauna aliaților ei tradiționali.
În opinia lui Dirk Wiese, liderul facţiunii social-democraţilor din parlamentul german, comentariul lui Dmitriev „arată clar ce alianţă catastrofală lucrează împreună pentru a dezmembra Uniunea Europeană şi democraţia noastră”.
„Este clar: oricine votează pentru AfD se va trezi într-o zi în Rusia lui Putin. Atunci nu va mai fi cancelarul (german) cel care stabileşte agenda, ci criminalul de război Vladimir Putin”, a declarat Wiese pentru dpa.
„AfD este calul troian al lui Putin pe continent”, a mai spus el.
Nu este prima dată când Dmitriev îşi exprimă public sprijinul pentru AfD, cotat în mai multe sondaje de opinie recente drept cel mai popular partid din Germania, înaintea alianţei conservatoare conduse de cancelarul Friedrich Merz.
Partidul are rezultate atât de bune pentru că „se opune imigraţiei necontrolate, minciunilor şi cenzurii”, a declarat Dimitriev, în octombrie anul trecut, despre rezultatele sondajelor de opinie.