Antena 3 CNN Emisiuni România Inteligentă Investiții de sute de milioane de euro în industria alimentară din România. Unde se va construi cea mai mare fabrică de furaje

Investiții de sute de milioane de euro în industria alimentară din România. Unde se va construi cea mai mare fabrică de furaje

Sabrina Voicu, Alina Drăguşin
3 minute de citit Publicat la 19:30 05 Iun 2026 Modificat la 19:32 05 Iun 2026
colaj 2 poze despre Carmistin The Food Company
Carmistin The Food Company este, în prezent, cel mai mare producător de carne de pasăre din România. Sursa colaj foto: captură video Antena 3 CNN

În ultimii ani, Grupul Carmistin a investit sute de milioane de euro în ferme, facilități de producție carne și fabrici de furaje, iar planurile de extindere continuă. Prin digitalizarea fermelor și creșterea capacităților de producție, prin noi fabrici și produse cu valoare adăugată mare, compania traversează una dintre cele mai ample etape de dezvoltare din industria alimentară românească. În urma unei investiții majore, județul Buzău va intra pe harta marilor centre industriale ale regiunii, prin construirea celei mai mari fabrici de profil din sud-estul Europei.

Carmistin The Food Company este, în prezent, cel mai mare producător de carne de pasăre din România. Fondat acum mai bine de două decenii, cu capital integral românesc, producătorul agroalimentar a crescut pas cu pas – de la un operator regional la un jucător care exportă în peste 40 de țări.

Cele peste cincizeci de companii care fac parte din business acoperă tot – de la cultura cerealelor și fabricarea furajelor, la creșterea păsărilor, producție de carne, ambalare și livrare. Efectele acestui model integrat se văd astăzi în ritmul de dezvoltare al companiei. Cifra de afaceri a urcat la două miliarde de lei, iar producția de carne de pasăre s-a dublat în doar doi ani, ajungând la 120.000 de tone în 2025. Această creștere însă nu a apărut din senin, ci a fost pregătită cu ani înainte, prin investiții masive.

La Scornicești, în județul Olt, compania a investit zece milioane de euro într-una dintre cele mai moderne ferme de pui din România. Suprafața totală a fermei este de o sută șaptezeci și opt de mii de metri pătrați, iar capacitatea este de cinci sute de mii de capete pe serie.

"În ultimii ani, am investit foarte mult în digitalizare, iar această fermă este full automată, controlăm absolut toți parametrii, știm în permanență ce se întâmplă în hală, verificăm permanent consumul de apă, de furaj", a declarat Sergiu Pană, director regional ferme pui Olt, pentru Antena 3 CNN.

Fiecare pui are acces la cel mai bun furaj și la apă curată, oriunde se află în hală. Densitatea este mai mică decât normele permise de lege, iar asta arată grija față de animal, dar și față de calitatea cărnii.

Dacă la Scornicești se poate vedea viitorul fermelor avicole, în județul Vâlcea, la Frâncești, a prins contur viitorul producției de carne de pui. După cinci ani de pregătiri și investiții, pe un teren de șase hectare a fost construită o fabrică de 25.000 de metri pătrați, proiectată pentru a răspunde unei cereri aflate în continuă creștere și pentru a susține dezvoltarea companiei pe termen lung.

Inaugurarea a avut loc la finalul lui 2024, capacitatea fabricii fiind de 13.500 de pui, pe oră, cu echipamente care funcționează cu ajutorul inteligenței artificiale (AI).

"Anul 2025 a fost finalizat cu o 120.000 de tone de carne produsă, iar pentru 2026, ne propunem 150.000  de tone. Considerăm că avem toate șansele să le atingem, pentru că, deja, până în acest moment, avem o creștere de 27 de procente față de anul trecut", a explicat Gabriel Crăciun, director general divizia pui, conform sursei citate.

Chiar dacă proiectul a depășit bine pragul de 80 de milioane de euro, dezvoltarea continuă. Alte 28 de milioane de euro urmează să fie investite în perioada următoare.

În spatele fiecărei ferme și al fiecărei fabrici de producție sunt fabricile de furaje. Compania operează șase astfel de unități, iar cea mai mare dintre ele se află la Băbeni, în județul Vâlcea.

"Grupul Carmistin deține șase fabrici de furaje – aceasta este cea mai mare, cu o capacitate de patruzeci și cinci de tone pe oră, fabrică ce produce anual peste trei sute de mii de tone. Iar la nivel de grup, producem peste șapte sute de mii de tone, anual", a precizat Marius Bărbulescu, director executiv FNC, într-un interviu oferit pentru Antena 3 CNN.

Cu această linie de business planurile sunt mari. Capacitățile fabricilor din Craiova și Sibiu vor crește cu peste o sută cincizeci de mii de tone pe an, iar în județul Buzău va fi construită cea mai mare fabrică de profil din sud-estul Europei.

"În următorii 3 ani, dorim să atingem pragul de un milion de tone de furaje pe an. Dorim să investim într-o fabrică nouă în județul Buzău, cu o capacitate de peste optzeci și cinci de tone pe oră", a mai spus Marius Bărbulescu, director executiv FNC.

Cu investiții de peste 200 de milioane de euro realizate în ultimii ani, proiecte noi estimate la alte câteva sute de milioane de euro și o finanțare bancară record, de circa jumătate de miliard de euro, atrasă pentru dezvoltare mai ales pe segmentul cărnii de porc, Grupul Carmistin a intrat într-o nouă etapă de extindere. Obiectivul? O producție mult mai mare și o prezență tot mai puternică pe piețele internaționale.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close