Criza energetică provocată de seceta extremă, care a dus la oprirea Unității 1 de la Cernavodă, precum și valul de căldură care afectează România în aceste zile confirmă unul dintre cele mai importante avertismente din Strategia națională de adaptare la schimbările climatice. Adoptat în 2024, documentul avertiza că temperaturile ridicate și lipsa apei pot reduce eficiența centralelor energetice, pot afecta infrastructura critică și pot genera dezechilibre majore în sistemul energetic național. Exact aceste probleme se văd astăzi în România.
Documentul pornește de la premisa că schimbările climatice vor afecta direct funcționarea sistemului energetic, atât prin reducerea eficienței unor capacități de producție, cât și prin creșterea consumului în perioadele cu temperaturi extreme. Totodată, avertizează că infrastructura energetică trebuie adaptată, deoarece fenomenele meteorologice extreme vor deveni tot mai frecvente.
Pentru perioada de vară (iunie-august), modelele climatice globale și regionale analizate indică un semnal clar de reducere a cantităților medii lunare de precipitații atât în intervalul 2021-2030, cât și în perioada 2031-2050. Cele mai afectate regiuni sunt Dobrogea, Bărăganul și vestul țării, zone deja vulnerabile la secetă.
În același timp, strategia avertizează că schimbările climatice vor accentua fenomenele meteorologice extreme. „Rezultatele modelelor climatice pentru orizonturile de timp viitoare relevă o tendință de creștere a intensității precipitațiilor în toată țara, în toate orizonturile de timp analizate, dar cu magnitudini nuanțate de factorii locali”, se arată în document.
Un alt efect important este reducerea stratului de zăpadă, care alimentează râurile în sezonul cald. Strategia arată că „ansamblul de modele climatice regionale indică o continuare și amplificare generală a scăderii grosimii medii a stratului de zăpadă”, iar „această reducere estimată pentru viitor este mai puternică în luna februarie”.
Râurile vor înregistra scăderi accentuate ale debitelor
Consecințele asupra resurselor de apă sunt descrise explicit în strategie. Documentul estimează că debitele medii sezoniere vor crește iarna, dar vor scădea în celelalte anotimpuri, în special vara. Debitele medii multianuale ar putea scădea cu până la 15% la nivel național și chiar cu până la 40% în unele bazine hidrografice din sudul României, ceea ce înseamnă o presiune suplimentară asupra alimentării cu apă și asupra producției de energie în perioadele de secetă.
În același timp, documentul avertizează că schimbările climatice vor amplifica și riscul inundațiilor. „Simulările de lungă durată realizate arată că, în peste jumătate din teritoriul României, debite maxime cu probabilitatea de 1% pot înregistra creșteri în perioada 2021-2050”, iar „intensificarea evenimentelor de precipitații cu caracter torențial a determinat frecvent producerea de viituri rapide, care au generat de multe ori pagube materiale majore și pierderi de vieți omenești”.
În ceea ce privește disponibilitatea apei, strategia avertizează că România va avea tot mai puține resurse în sezonul cald. Documentul estimează că „se estimează totuși o reducere a disponibilului apei în viitor și în special în perioada sezonului cald, coroborată cu o frecvență mai mare a secetelor în sezonul cald al anului”.
Aceste date vin în contextul în care, astăzi, situaţia este atât de critică încât în unele zone, Dunărea a dispărut pur şi simplu. La fel este şi în apropiere de centrala de la Cernavodă. În locul apei, sunt întinderi uriaşe de nisip, iar Dunărea continuă să scadă la minimul istoric.
Riscurile nu se limitează la apele de suprafață. Strategia avertizează că „scăderea nivelului apei subterane poate conduce la schimbări negative în calitatea apelor subterane, care poate genera chiar nepotabilitatea apei sau secarea temporară ori permanentă a unor cursuri de apă de suprafață și poate produce efecte asupra ecosistemelor terestre aflate în relație cu apa subterană”.
Impactul asupra sistemului energetic
Documentul stabilește explicit legătura dintre aceste evoluții și sectorul energetic. Potrivit strategiei, „impactul schimbărilor climatice asupra resurselor de apă au efect important asupra sectoarelor cheie vulnerabile precum producerea de energie din surse hidro și nucleare.” În continuare, documentul explică mecanismul: „Creșterea temperaturilor apei, schimbările în modelele de precipitații cu efecte precum scăderea debitelor și apariția secetei, precum și frecvența fenomenelor meteorologice extreme afectează resursa de apă necesară funcționării în condiții optime a acestor două sectoare ale sistemului energetic.”
Strategia dedică un capitol întreg nevoii de adaptare a sectorului energetic în fața schimbărilor climatice și admite că dezvoltarea accelerată a energiei regenerabile, în special a fotovoltaicului și eolianului, creează dificultăți în echilibrarea Sistemului Electroenergetic Național din cauza caracterului lor variabil.
„Dezvoltarea producției din surse regenerabile de energie - eoliană, care au producție variabilă, dependentă de resursa de vânt, și fotovoltaică, temporară, dependentă de radiația solară, precum și eliminarea treptată a surselor de producere a energiei pe bază de cărbune, a căror funcționare contribuie la acoperirea, sigură și stabilă, a curbei de sarcină, au creat dificultăți în echilibrarea cererii și producției de energie. De aceea, în viitor este necesară dezvoltarea sistemelor de stocare, precum acumulatori, sisteme de stocare cu acumulare și sisteme de stocare cu acumulare prin pompare – CHEAP, care să asigure rezerva de putere în sistemul energetic național”, precizează textul.
Exact această vulnerabilitate este vizibilă în prezent, când România este dependentă de importuri de energie chiar în orele de vârf, când prețurile explodează. La prânz, aproape jumătate din electricitatea României este produsă de centralele fotovoltaice, iar sistemul poate chiar exporta energie. După apus însă, producția solară dispare, iar lipsa unor capacități suficiente de stocare și a unor surse flexibile de producție determină creșteri explozive ale prețurilor pe piața energiei.
Potrivit documentului, "transformarea sectorului energetic presupune, pe de o parte, politici energetice coerente și clare, iar pe de altă parte – investiții care implică construirea de noi capacități de producție bazate pe tehnologii de vârf nepoluante; tranziția de la combustibili fosili solizi, huilă, lignit etc., spre gaz natural și surse regenerabile de energie; retehnologizarea și modernizarea capacităților de producție existente și încadrarea lor în normele de mediu, întărirea rețelelor de transport și distribuție de energie; încurajarea producerii de energie descentralizată; încurajarea creșterii consumului intern în condiții de eficiență energetică; export.”
Avertisment privind capacitatea de răcire a centralei nucleare
Se precizează că, în perioadele cu temperaturi ridicate, eficiența răcirii grupurilor termoenergetice și nuclearoelectrice scade, iar în condiții meteorologice extreme infrastructura energetică poate fi afectată exact în momentele în care consumul ajunge la valori maxime. Acesta este practic cazul centralei de la Cernavodă, unde debitul redus al Dunării a determinat oprirea Unității 1 și intervenția autorităților pentru creșterea debitului pe brațul Dunării Vechi prin dislocarea stâncii Pârjoaia.
„În general, sistemele energetice sunt proiectate sa facă față unor condiții critice, însă schimbările climatice aduc elemente de noutate pentru ansamblul Sistemului, în sensul în care, în anumite condiții, anumite componente pot funcționa cu eficiența mai mică; de ex. la temperaturi atmosferice ridicate, eficiența răcirii grupurilor termoenergetice/nuclearoelectrice se reduce, în condiții meteo extreme, liniile electrice pot suferi avarii etc., în timp ce consumul se poate afla pe vârful curbei. Astfel, este necesară stabilirea elementelor critice de infrastructură și prioritizarea realizării investițiilor necesare.”
Deși strategia identifică aceste riscuri și vorbește despre necesitatea investițiilor în stocarea energiei, diversificarea surselor de producție, modernizarea rețelelor și identificarea infrastructurii critice vulnerabile la schimbările climatice, documentul conține în principal direcții generale și obiective pe termen lung., însă este lipsită de măsuri concrete.
Direcții generale, puține soluții concrete
Una dintre principalele măsuri vizează dezvoltarea sistemelor de stocare a energiei. Strategia arată că extinderea producției din surse regenerabile, în special fotovoltaice și eoliene, precum și eliminarea treptată a centralelor pe cărbune au creat dificultăți în echilibrarea Sistemului Electroenergetic Național.
Pentru a compensa caracterul variabil al energiei regenerabile, documentul propune investiții în baterii, sisteme de stocare și hidrocentrale cu acumulare prin pompaj (CHEAP), care să poată furniza energie atunci când producția din surse regenerabile scade.
Strategia prevede și stimularea instalării unor sisteme de stocare de capacitate redusă la consumatorii casnici și industriali. Autorii documentului susțin că astfel de investiții ar putea reduce dependența de rețea și ar crește reziliența consumatorilor în perioadele cu volatilitate ridicată a prețurilor energiei.
Un alt obiectiv este păstrarea unui mix energetic diversificat. Strategia subliniază că experiența ultimelor decenii a demonstrat că existența mai multor tipuri de surse de producție permite echilibrarea mai eficientă a sistemului și oferă rezerve în cazul în care anumite capacități devin indisponibile.
Documentul propune, de asemenea, modernizarea rețelelor de transport și distribuție, dezvoltarea producției descentralizate de energie, introducerea pe scară largă a contoarelor inteligente și încurajarea eficienței energetice, astfel încât cererea și oferta de electricitate să poată fi corelate în timp real.
În ceea ce privește impactul schimbărilor climatice asupra infrastructurii energetice, strategia prevede elaborarea unui program național pentru identificarea infrastructurii critice și a riscurilor asociate.
Astfel, strategia identifică cu precizie riscurile care afectează astăzi România: seceta, reducerea debitelor râurilor, vulnerabilitatea centralelor hidro și nucleare, dependența de sursele regenerabile variabile și necesitatea dezvoltării stocării energiei. Cu toate acestea, documentul rămâne în mare parte la nivelul unor direcții generale și obiective pe termen lung, fără un calendar clar de implementare, termene concrete sau investiții asumate pentru reducerea acestor vulnerabilități.
