Rusia ar putea declanșa un nou val de mobilizare după alegerile din septembrie pentru Duma de Stat, pentru a trimite pe frontul din Ucraina mii de noi militari, scrie The Wall Street Journal, citând surse din administrația americană.
Potrivit acestora, autoritățile ruse iau în calcul un asemenea scenariu din cauza scăderii numărului de persoane care semnează contracte cu armata, ceea ce împiedică planurile președintelui Vladimir Putin de a ocupa întreaga regiune Donbas.
Publicația notează că, într-un nou val de mobilizare, ar putea fi recrutați ruși cu o pregătire militară minimă sau persoane care nu doresc să lupte. În timpul primei mobilizări au fost chemați în principal rezerviști și bărbați cu experiență militară.
Despre posibilitatea unei noi mobilizări vorbește și Ruslan Puhov, directorul Centrului pentru Analiza Strategiilor și Tehnologiilor din Moscova. Potrivit acestuia, dacă Putin nu renunță la cererea privind ocuparea completă a regiunilor Donețk și Lugansk, "s-ar putea să nu mai aibă altă opțiune decât să anunțe mobilizarea".
În luna iulie, trupele ruse au avansat cu numai 37,85 de kilometri pătrați, potrivit datelor citate în articol.
The Wall Street Journal avertizează însă că riscurile politice ale unei asemenea decizii ar putea depăși avantajele militare obținute pe front. Unii ruși spun că sunt pregătiți să opună rezistență în cazul unei noi mobilizări.
"Imediat ce îmi vor pune o armă în mâini, îi voi împușca pe cei care m-au mobilizat", a declarat pentru publicație Dmitri Roghin, un ofițer în rezervă în vârstă de 53 de ani.
Zvonurile privind un nou val de mobilizare sunt însoțite de relatări despre razii care vizează bărbațil de vârstă militară în mai multe regiuni ale Rusiei.
În regiunea Penza, de exemplu, ar fi fost reluată trimiterea forțată a localnicilor în armată. Potrivit informațiilor apărute în presa rusă, bărbații sunt ridicați de forțele de ordine și de persoane îmbrăcate în civil, cu sprijinul autorităților locale. Incidente similare ar fi avut loc anterior în republica Udmurtia și în regiunile Ulianovsk și Rostov.
În plus, în ultima perioadă a crescut puternic numărul anunțurilor de angajare publicate de companii și instituții de stat din Rusia pentru specialiști în evidența militară și pregătirea mobilizării.
Pe platforma HeadHunter sunt disponibile în prezent aproximativ 2.500 de asemenea anunțuri, dintre care aproape 1.300 au fost publicate numai în ultima săptămână.
Săptămâna trecută, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a declarat că, în prima jumătate a anului 2026, autoritățile au reușit să atragă în armată, pe bază de contract, aproximativ 200.000 de persoane. În aceeași perioadă a anului trecut, peste 210.000 de persoane fuseseră recrutate pentru război, potrivit datelor prezentate tot de Medvedev.