La marginea oraşului Gent, dincolo de un gard încuiat şi păzit, rânduri banale de porumb ascund una dintre cele mai aprige dezbateri agricole ale Europei. Plantele sunt modificate cu CRISPR-Cas9, tehnologia premiată cu Nobel care le permite oamenilor de ştiinţă să editeze ADN-ul fără a introduce gene străine. După ani de dispute şi experimente distruse de activişti, UE se pregăteşte să îşi relaxeze regulile din 2028 – însă adevărata bătălie nu s-a dus în jurul siguranţei, ci al întrebării cine va deţine tehnologia, scrie Euractiv.
Pentru a ajunge la lanul experimental de porumb, vizitatorii trec mai întâi printr-o poartă încuiată, strecurată între o cale ferată, o autostradă şi o şcoală. Întregul teren este împrejmuit cu gard.
Locul – Wetteren, la marginea oraşului Gent – este public prin lege, explică Hilde Nelissen, biotehnolog specializat în plante la Universitatea din Gent. Dar accesul nu se vrea a fi tocmai uşor.
„Ori ştii codul, ori intri prin efracţie”, spune ea.
Dincolo de gard, rânduri ordonate de plante tinere de porumb abia se ridică deasupra solului. Nu au nimic ieşit din comun. Şi totuşi, parcele mici de teren ca aceasta s-au aflat, ani la rând, în centrul uneia dintre cele mai aprige dezbateri din Europa pe tema biotehnologiei agricole.
Porumbul este modificat cu ajutorul CRISPR-Cas9, un instrument de editare genetică ai cărui co-creatori au primit Premiul Nobel pentru Chimie în 2020.
Deseori descris drept „foarfece moleculare” şi clasificat, în jargonul UE, drept Nouă Tehnică Genomică (NGT), CRISPR-Cas9 aparţine unei noi generaţii de tehnologii de ameliorare care le permit oamenilor de ştiinţă să facă modificări precise în ADN.
Spre deosebire de modificarea genetică tradiţională – folosită la majoritatea organismelor modificate genetic (OMG) şi care presupune, de obicei, introducerea de ADN de la o altă specie – unele NGT permit „editarea” ADN-ului unui organism fără a introduce material genetic străin.
Reglementările UE privind OMG-urile, adoptate în 2001, înainte de apariţia acestor tehnici, nu făceau nicio distincţie între ele. În 2018, cea mai înaltă instanţă a UE a decis că NGT-urile trebuie reglementate după aceleaşi reguli stricte ca OMG-urile tradiţionale, ceea ce le-a menţinut, în mare parte, limitate la parcelele de cercetare. Spania rămâne singura ţară din UE care cultivă un OMG pentru piaţă – un porumb rezistent la insecte.
Acest lucru s-ar putea schimba în curând. După ani de dispute politice, UE se pregăteşte să îşi relaxeze regulile. Conform noului cadru, care va fi implementat pe deplin din 2028, plantele obţinute prin anumite NGT-uri şi care implică modificări genetice limitate vor fi reglementate la fel ca soiurile obţinute prin ameliorare convenţională.
Cercetătorii din UE, mai ales din Belgia, Italia, Spania şi Suedia, aşteaptă cu nerăbdare reforma.
Oameni de ştiinţă precum Hilde studiază caracteristici care ar putea face, în cele din urmă, culturile mai rezistente şi mai productive – o nevoie resimţită drept tot mai urgentă pe măsură ce fenomenele meteo extreme devin mai frecvente. Belgia, în special, a avut un început de vară marcat de ploi abundente şi variaţii bruşte de temperatură.
Arătând către o parcelă de control învecinată, cu porumb convenţional înconjurat de bălţi, pe care o foloseşte drept termen de comparaţie, Hilde explică de ce plantele au pălit. ”Sunt atât de galbene din cauza stresului (provocat de vreme)”, spune ea.
Porumbul ei modificat genetic a fost expus aceleiaşi vremi capricioase, însă plantele se descurcă vizibil mai bine.
O tehnologie controversată
Factorii de decizie din UE s-au tocmit ani de zile pe tema tratării culturilor modificate genetic diferit faţă de OMG-uri, iar controversa nu s-a limitat la Bruxelles.
Oameni de ştiinţă precum Hilde sunt nevoiţi să cultive plante modificate genetic în spatele gardurilor, ca nu cumva acestea să fie distruse de oponenţi. În 2011, activişti au pătruns în acelaşi lan în care Hilde îşi desfăşoară acum experimentul cu porumb şi au distrus un experiment cu cartofi modificaţi genetic, tot al Universităţii din Gent. Acţiunea a fost organizată de „Field Liberation Movement” din Belgia.
La fel ca grupări similare din întreaga Europă, între care Faucheurs Volontaires din Franţa, activiştii protestau împotriva a ceea ce considerau a fi o tehnologie capabilă să perturbe ecosistemele şi să lipsească agricultura de rădăcinile ei „tradiţionale”.
Nici experimentele lui Hilde nu au trecut neobservate.
Cu câţiva ani în urmă, cineva a tăiat gardul care împrejmuia terenul experimental. „Am putut urmări paşii până la lanul nostru experimental”, îşi aminteşte ea, mergând chiar pe acea potecă. „Dădeau ocol şi ieşeau înapoi, aşa că e clar că ştiau unde se află”.
Spre uşurarea ei, nimic nu a fost distrus. „Poţi să protestezi”, spune ea. „Dar nu să distrugi”.
Fiică de fermier
Pentru Hilde, care a petrecut peste două decenii studiind biologia plantelor, editarea genetică e orice, numai ameninţătoare nu. „Dacă mi s-ar permite, aş planta NGT-uri în grădina mea”, glumeşte ea.
Ea respinge rapid orice îngrijorare legată de siguranţa tehnologiei, subliniind că oamenii au mâncat, fără să ştie, mutaţii genetice timp de secole.
Cu câteva sute de ani în urmă, morcovii erau predominant mov sau albi. „La un moment dat, societatea a decis că ne plac morcovii portocalii şi că trebuie să fie drepţi”, spune ea. „Iar asta s-a întâmplat numai pentru că au existat modificări în ADN”.
Dar legătura acestei cercetătoare cu agricultura este şi profund personală.
A crescut în Flandra, unde tatăl ei, acum decedat, a condus o fermă mixtă, crescând vite şi cultivând pământul. Într-un final, însă, el a părăsit agricultura, pe măsură ce mecanizarea tot mai accentuată l-a pus în faţa deciziei de a investi masiv sau nu în echipamente noi şi scumpe.
Această decizie reflectă, în opinia lui Hilde, o transformare mai amplă a agriculturii europene, care nu mai este „profesia romantică” pe care şi-o imaginează mulţi.
„Agricultura de astăzi înseamnă utilaje, infrastructură mare şi tractoare mari”, spune Hilde. Deşi i-ar plăcea să vadă mai mulţi oameni cultivându-şi propria hrană, ea recunoaşte că producţia alimentară modernă pur şi simplu nu se poate baza pe grădinile din curtea din spate.
Dezbaterea despre brevete
NGT-urile sunt tratate ca nişte culturi convenţionale în ţări precum Australia, SUA, Canada, Brazilia, China şi India.
În Europa, cea mai aprigă dezbatere legată de NGT-uri nu a fost atât despre siguranţa lor. În ciuda îngrijorărilor privind trasabilitatea şi etichetarea, principalul punct nevralgic a fost cine va deţine tehnologia.
Relaxarea regulilor UE ar facilita comercializarea, de către companii, a culturilor modificate genetic care poartă caracteristici valoroase, precum toleranţa la secetă sau rezistenţa la dăunători – multe dintre ele putând fi protejate prin brevete.
Criticii se tem că acest lucru ar putea consolida dominaţia celor mai mari companii agricole din lume, în detrimentul fermierilor şi al micilor amelioratori, care ar putea fi nevoiţi, în cele din urmă, să plătească redevenţe pentru caracteristici ce pot apărea şi în mod natural.
Aceste temeri au fost cât pe ce să facă să deraieze negocierile de la Bruxelles.
Parlamentul European a insistat până în ultimul moment pentru garanţii mai puternice care să limiteze brevetele pe plantele NGT. În cele din urmă, aceste propuneri au fost abandonate pentru a salva acordul în ansamblu.
Deşi entuziasmată de tehnologie, Hilde înţelege ambele tabere.
„Omul de ştiinţă din mine crede că brevetele sunt necesare”, a spus ea, argumentând că firmele care investesc masiv în cercetare au nevoie de o modalitate de a-şi recupera aceste costuri.
Dar face o distincţie între convingerile ei profesionale şi cele personale.
„Nu sunt avocat de brevete, sunt cercetător în domeniul plantelor”, spune ea. „Hilde omul nu este în favoarea brevetelor. Hilde omul de ştiinţă crede că brevetele stimulează inovaţia”.
