Antena 3 CNN Externe Friedrich Merz spune că nu i-ar sfătui pe copiii lui să locuiască în America

Friedrich Merz spune că nu i-ar sfătui pe copiii lui să locuiască în America

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 18:29 16 Mai 2026 Modificat la 18:29 16 Mai 2026
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz
Cancelarul Germaniei, Friedrich Merz. Foto: Getty Images

Cancelalul german, Friedrich Merz, a declarat vineri că, în acest moment, și-ar sfătui copiii să nu locuiască și să nu studieze în Statele Unite, invocând un climat social aflat în schimbare rapidă și oportunități limitate chiar și pentru persoanele cu studii solide, relatează Politico.

Declarațiile scot în evidență tensiunile dintre Statele Unite sub Donald Trump și aliații lor europeni, disputele privind comerțul, războaiele din Ucraina și, acum, Iranul punând presiune asupra alianței NATO.

Luna trecută, Merz a spus că Statele Unite sunt umilite în războiul din Iran, stârnind furia lui Trump. Câteva zile mai târziu, guvernul american a anunțat o retragere parțială a trupelor din Germania și majorări ale tarifelor pentru automobilele din Uniunea Europeană, un sector în care Germania este puternică.

Vorbind în fața unui public tânăr, la o convenție catolică din Wurzburg, Merz a spus că oamenii sunt prea înclinați să gândească pe „modul catastrofă” atunci când privesc starea lumii și i-a îndemnat pe germani să fie mai optimiști în privința potențialului propriei țări.

„Cred cu tărie că există puține țări în lume care oferă oportunități atât de mari, mai ales pentru tineri, precum Germania”, a spus el.

„Nu le-aș recomanda copiilor mei să meargă astăzi în SUA, să studieze acolo și să lucreze acolo, pur și simplu pentru că acolo s-a dezvoltat brusc un anumit climat social”, a spus Merz, în vârstă de 70 de ani și tată a trei copii.

„Astăzi, chiar și cei mai bine educați oameni din America au mari dificultăți în a-și găsi un loc de muncă”.

Merz a preluat funcția în 2025, declarându-se un susținător al relației transatlantice, dar de atunci a criticat des America lui Trump. Trump, la rândul său, a spus că Merz ar trebui să se concentreze pe repararea propriei „țări distruse”.

„Sunt un mare admirator al Americii”, le-a spus Merz celor din sală. „Admirația mea nu crește în acest moment”, a adăugat el, stârnind râsete și aplauze.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

Parteneri
x close