Antena 3 CNN Externe Atentate la Paris. Al treilea atacator a fost identificat

Atentate la Paris. Al treilea atacator a fost identificat

Atentate la Paris. Al treilea atacator a fost identificat
Sursa foto: Foto: Agerpres
09 Dec 2015   •   10:25

Al treilea și ultimul membru al comandoului care a luat cu asalt sala de concerte Bataclan din Paris, la 13 noiembrie, a fost identificat, acesta fiind un cetățean francez care făcea parte dintr-un grup de tineri provenind dintr-un cartier muncitoresc din La Meinau, din Strasbourg, a informat miercuri Le Parisien-Aujourd'hui en France, citat de Le Figaro, potrivit Agerpres.

Anchetatorii au reușit în cele din urmă să-l identifice pe cel de-al treilea kamikaze drept Foued Mohamed Aggad, tânăr jihadist originar din Strasbourg (estul Franței), a anunțat publicația citată, care a adăugat că informația a fost confirmată de surse polițienești și judiciare.

Activitatea legiștilor a fost ușurată de mărturiile apropiaților bărbatului care au făcut posibilă identificarea acestuia, la sfârșitul săptămânii trecute.

Potrivit unei surse apropiate dosarului, în 2013 jihadistul ar fi plecat în Siria împreună cu fratele său și cu un grup de prieteni.

×
Subiecte în articol: atentate paris paris Bataclan
Parteneri
Data la care vom călători fără vize în America
x close