O româncă de 20 de ani a furat cosmetice și parfumuri în valoare de aproape 140.000 de euro din magazinele Boots din Londra, susținând că le-a luat pentru uz personal.
Bianca Mirică a fost condamnată la 32 de luni de închisoare, după ce anchetatorii au stabilit că a fost implicată în nu mai puțin de 111 furturi, potrivit The Telegraph.
Tânăra făcea parte dintr-o rețea organizată de hoți, formată din femei, care umpleau sacoșele cu produse în raiduri „îndrăznețe” în magazine din Londra.
Ancheta a stabilit că una dintre membrele grupului distrăgea atenția paznicilor, în timp ce celelalte „goleau rafturile”, apoi plecau pur și simplu din magazine.
La unul din raiduri, Bianca Mirică a fost văzută folosind o cheie pentru a deschide o vitrină cu produsele scumpe.
Ea și-a recunoscut vinovăția pentru 18 fapte, comise între decembrie 2023 și mai 2024, care au implicat furturi în valoare totală de 119.318 lire sterline (137.000 de euro).
La pronunțarea sentinței, judecătoarea Sally-Ann Hales a subliniat că Mirică este legată în total de 111 incidente de furt, astfel că valoarea pagubei ar putea fi mult mai mare.
„Ai fost îndrăzneață în modul tău de acțiune, intrând în magazine, golind rafturile sau vitrinele și plecând”, a spus ea. „Astfel de infracțiuni pot afecta moralul personalului din magazine și, în cele din urmă, pot genera pierderi financiare care sunt compensate prin creșterea prețurilor pentru alți clienți”.
Mirică își ținea în brațe fiica nou-născută la momentul sentinței, după ce a născut în închisoare.
Mirică continuă să nege că ar face parte dintr-o grupare infracțională organizată și a declarat la poliție că sacoșele pline cu produse cosmetice și parfumuri erau pentru uz personal.
„Sugestia ta că ai furat produse pentru îngrijire personală este evident falsă”, a spus judecătoarea, adăugând că Mirică nu a arătat remușcări, dincolo de „regretul că se află acum în detenție”.
Mirică și complicele ei au furat din magazine Boots situate în West End, Westminster, Kensington, Hammersmith, Camden, Hornchurch, Islington, Harrow și Haringey.
De trei ori, au dat două lovituri diferite în magazine Boots în aceeași zi, iar la un raid din Hornchurch, în martie anul trecut, au plecat cu produse în valoare de aproape 17.000 de lire.
Anchetatorii nu au recuperat nimic din ce s-a furat din magazine.
Bianca Mirică este mamă a încă doi copii, în vârstă de trei ani și 18 luni, care au fost trimiși înapoi în România pentru a fi crescuți de prieteni și familie.
Ea susține că a ajuns în Regatul Unit acum aproximativ cinci ani, dar are o condamnare anterioară din noiembrie 2019, când avea 14 ani.
Mirică a născut în iunie, fiind în detenție, și este acum ținută în unitatea pentru mame și bebeluși a închisorii. Ea a urmărit procesul printr-un interpret român și a fost informată că va trebui să execute până la 40% din pedeapsă înainte de a putea fi eliberată condiționat. Asta înseamnă că va fi eliberată până la sfârșitul acestui an, având mai puțin de cinci luni de stat în închisoare.