Antena 3 CNN Externe Diaspora Un român căutat în toată Europa, după ce a fost depistat că falsifica bancnote de 100 de euro, a fost prins în Grecia

Un român căutat în toată Europa, după ce a fost depistat că falsifica bancnote de 100 de euro, a fost prins în Grecia

Un român care falsifica bancnote de 100 de euro a fost prins în Grecia. Individul era căutat în toată Europa.

Un român căutat în toată Europa, după ce a fost depistat că falsifica bancnote de 100 de euro, a fost prins în Grecia
Sursa foto: Captură video Antena 3 CNN
de Georgiana Adam    |    26 Feb 2024   •   17:33

Românul în vârstă de 44 de ani se folosea de identitatea altei persoane pentru a falsifica bancnote de 100 de euro.

Individul a fost dat în căutare în toată Europa, iar pe data de 24 februarie a fost depistat într-un apartament din Salonic, Grecia

Bărbatul a fost arestat în vederea executării mandatului european de arestare emis de către autorităţile române.

Acesta avea de executat și o condamnare în România.

”La data de 24 februarie, în urma schimbului de informaţii realizat de Biroul Sirene din cadrul Centrului de Cooperare Poliţienească Internaţională - I.G.P.R., cu Biroul Sirene Grecia, a fost depistat, în localitatea Salonic, Grecia, un bărbat, de 44 de ani, din judeţul Dolj, condamnat pentru săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi punerea în circulaţie de valori falsificate”, informează luni Poliţia Română.

În anul 2019, bărbatul a reușit să păcălească șase persoane să-i remită diferite sume de bani, după ce le-a prezentat bancnote de 100 de euro ca fiind adevărate, în realitate fiind false.

După ce a cauzat aceste prejudicii, individul a fost condamnat la patru ani şi şapte luni de închisoare, relatează Știri Diaspora.

×
Subiecte în articol: roman Grecia bancnote false
Parteneri
Stare de alertă în Cluj-Napoca, după ce o stradă principală s-a surpat
x close