Donald Trump a anunțat marți că va vorbi cu Vladimir Putin în această săptămână, referitor la armistițiul dintre Rusia-Ucraina, dar avertizează că „este nevoie de doi pentru a dansa tango”. De asemenea, președintele american a mai declarat că îl va invita din nou pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, transmite Sky News.
Update: Ministerul rus de Externe a comunicat marţi că nu exclude contacte cu reprezentanţii Statelor Unite în următoarele câteva zile, a transmis agenţia de presă de stat RIA, preluată de Reuters, potrivit Agerpres.
Știre inițială: Preşedintele Donald Trump a declarat marţi că speră că Rusia va fi de acord cu un plan de încetare a focului elaborat de oficiali americani şi ucraineni şi că va avea loc o întâlnire SUA-Rusia marţi sau miercuri.
Trump crede că va vorbi cu Vladimir Putin săptămâna aceasta, dar le-a spus reporterilor, prezenți la Casa Albă, că „este nevoie de doi pentru a dansa tango”.
Anunțul președintelui vine după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA de încetare a focului timp de 30 de zile în urma discuțiilor de marți dintre cele două țări, în Arabia Saudită.
Trump a mai spus că speră să aibă loc o încetare totală a focului în zilele următoare.
De asemenea, președintele american a mai adăugat că îl va invita din nou pe Volodimir Zelenski la Casa Albă, adăugând că „vrem să terminăm războiul din Ucraina".
Ucraina a fost de acord să accepte o încetare imediată a focului de 30 de zile în conflictul cu Rusia în timpul negocierilor cu oficialii americani în Jeddah, Arabia Saudită, conform unei declaraţii comune a delegaţiilor americană şi ucraineană, transmit agenţiile internaţionale de presă.