Antena 3 Externe Franţa. Prostituată de origine română, găsită decapitată în apropiere de Avignon

Franţa. Prostituată de origine română, găsită decapitată în apropiere de Avignon

23 Iun 2009   •   15:37
Franţa. Prostituată de origine română, găsită decapitată în apropiere de Avignon
Sursa foto: fete

Sfârşit tragic al unei prostituate de origine română din Franţa. Dată dispărută în urmă cu o lună, femeia a fost găsită moartă în apropierea localităţii franceze Avignon. Cadavrul româncei era decapitat. Îngrozitoarea descoperire a fost făcută de pescari, în râul Durance, scrie La Provence.

Georgiana Andreea, în vârstă de 20 de ani, a venit în Franţa împreună cu verişoarele sale. Românca, originară din Galaţi, a ajuns să practice cea mai veche meserie din lume, prostituţia, alături de verişoarele sale.

Tânăra a fost văzută ultima oară de cele două verişoare. Aceasta s-a urcat într-un Renault Clio la volanul căruia se afla un bărbat de origine magrebiană.

Autorităţile au demarat o anchetă în cadrul căreia au fost deja interogaţi trei bărbaţi. Nici una dintre persoanele anchetate nu a fost reţinută.

?Cauzele morţii tinerei nu au fost, încă, determinate?, a declarat procurorul Catherine Champrenault. Cu toate că trupul a fost decapitat, autorităţile nu au găsit urme deviolenţă pe corpul româncei.

Mama tinerei a ajuns, luni, la Avignon. În România, femeia consultase o clarvăzătoare care i-a spus că Andreea a fost sechestrată într-o clădire din apropierea unei păduri.

Antena3.ro

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close