Antena 3 CNN Externe Medvedev: Poliţiştii să nu mai ofere protecţie oamenilor de afaceri

Medvedev: Poliţiştii să nu mai ofere protecţie oamenilor de afaceri

Medvedev: Poliţiştii să nu mai ofere protecţie oamenilor de afaceri
Sursa foto: Foto: wikimedia.org
09 Noi 2010   •   10:30

Preşedintele rus, Dmitri Medvedev, le-a interzis poliţiştilor să mai protejeze oamenii de afaceri. Liderul rus a recunoscut că poliţişti corupţi le oferă protecţie unor afacerişti şi a cerut să se pună capăt acestor practici, informează AFP.

"Trebuie încetate (aceste practici). Poliţia nu este o instituţie pentru a oferi protecţie (oamenilor de afaceri) şi pentru a acţiona în interesele lor", a declarat preşedintele rus, în timpul unei întâlniri cu jurnalişti de la cotidianul oficial Rosiskaia Gazeta.

În luna februarie, Ministerul de Interne rus a demarat o vastă reformă, în urma unor scandaluri legate de răpire, tortură, extorsiune de fonduri şi corupţie.

Potrivit unui raport al Asociaţiei avocaţilor pentru drepturile omului, poliţist care "protejează" un om de afaceri, câştigă până la echivalentul a 15.500 de euro pe lună, în condiţiile în care salariul mediu lunar din Rusia este sub 600 de euro.



×
Parteneri
Românii pentru care se reduce vârsta de pensionare
x close