Antena 3 CNN Externe Pakistanul înăspreşte controlul ONG-urilor şi ORDONĂ organizaţiei Salvaţi Copiii să părăsească ţara

Pakistanul înăspreşte controlul ONG-urilor şi ORDONĂ organizaţiei Salvaţi Copiii să părăsească ţara

Pakistanul înăspreşte controlul ONG-urilor şi ORDONĂ organizaţiei Salvaţi Copiii să părăsească ţara
Sursa foto: Foto: Agerpres/Xinhua
13 Iun 2015   •   18:03

Autorităţile pakistaneze au anunţat vineri înăsprirea controlului pentru organizaţiile neguvernamentale locale şi internaţionale şi au dat un termen de 15 zile uneia dintre ele, Salvaţi Copiii, pentru încetarea activităţilor sale în Pakistan, informează Reuters.
   
Prezentă de peste 35 de ani în Pakistan, Salvaţi Copiii a avut în repetate rânduri probleme cu Guvernul pakistanez începând din 2011, când au fost dezvăluite legături între organizaţie şi un medic pakistanez recrutat de CIA în cazul urmăririi lui Osama ben Laden, ucis în mai 2011 în oraşul Abbottabad, în nord-estul ţării.
   
Poliţia pakistaneză acuză Salvaţi Copiii că este implicată în "proiecte antipakistaneze" şi că desfăşoară "activităţi foarte suspecte".
   
Personalul străin al organizaţiei neguvernamentale a fost deja expulzat, dar Salvaţi Copii, care respinge acuzaţiile, mai are încă o mie de angajaţi locali.
   
"ONG-urile internaţionale lucrează în lipsa unor norme, reglementări, fără agendă şi fără cadru legal în Pakistan. Timp de mai mulţi ani, am primit rapoarte de informare, dar nu s-a întreprins nici măcar o acţiune", a declarat pentru presă ministrul de Interne, Chaudhry Nisar Ali Khan.
   
Proiectul prezentat vineri vizează să pună în legalitate "contribuţiile străine". El le va permite autorităţilor să interzică mai uşor activităţile unor grupuri care beneficiază de finanţări străine.
   
Potrivit ministrului de Interne, asociaţiile care efectuează activităţi "pozitive" nu au motive să se teamă de noul cadru legal.
   
În schimb, el a criticat ONG-urile care militează pentru abolirea pedepsei cu moartea şi pledează pentru modificări în sistemul judiciar. "Ştim că ONG-uri locale se dedau la această campanie de defăimare", a spus el. "Această propagandă trebuie să înceteze", a cerut ministrul pakistanez de Interne.
   
Departamentul american de Stat s-a declarat "preocupat de represiunea condusă de Pakistan împotriva unor organizaţii de caritate şi ONG-uri internaţionale".
 

×
Subiecte în articol: ONG
Parteneri
România, sub asaltul valului de praf saharian
x close