Antena 3 CNN Externe Politico: Cum a accelerat Trump, fără să vrea, efortul de independență tehnologică al UE

Politico: Cum a accelerat Trump, fără să vrea, efortul de independență tehnologică al UE

Adrian Dumitru
5 minute de citit Publicat la 23:45 06 Iun 2026 Modificat la 23:53 06 Iun 2026
Cip cu textul AI în mijlocul stelelor UE
Foto cu caracter ilustrativ: Getty Images

Transformarea dependenței Europei de companiile americane într-o armă politică de către președintele SUA a produs o schimbare de paradigmă la Bruxelles. Donald Trump ar putea să fi reușit, în cele din urmă, ceea ce ani întregi de avertismente venite de la Paris și Bruxelles nu au putut face: să convingă adepții pieței libere din Europa că dependența de tehnologia americană este o vulnerabilitate, scrie Politico.

Prin amenințările la adresa Groenlandei, sancțiunile împotriva unor oficiali internaționali și deschiderea de a folosi dependența Europei de companiile americane ca instrument de presiune, președintele SUA a spulberat ultimele rezerve față de inițiativa condusă de Franța pentru promovarea companiilor europene de tehnologie în detrimentul alternativelor americane.

Miercuri, Comisia Europeană urmează să prezinte pachetul său pentru suveranitate tehnologică, menit să reducă dependența de companii străine. Deși proiectele inițiale sugerau că UE va evita se rupă complet de tehnologia americană, impulsul din spatele eforturilor pentru independență digitală este acum imposibil de ignorat.

„Oamenii și-au dat seama, în sfârșit, că nimic nu oferă mai multă putere decât tehnologia”, a spus Sebastiano Toffaletti, secretar general al European DIGITAL SME Alliance, o organizație de lobby care militează pentru dezvoltarea unor alternative la giganții tehnologici americani.

„Nu este doar o marfă”, a adăugat Toffaletti. „Este o modalitate de a exercita putere și influență, iar Europa trebuie, prin urmare, să aibă propria tehnologie”.

Pachetul este rezultatul unei neliniști tot mai mari față de dependența continentului de tehnologia americană, care stă la baza tuturor lucrurilor - de la comunicarea prin e-mail și stocarea și procesarea datelor publice și private până la multe dintre instrumentele care alimentează serviciile guvernamentale.

În urmă cu doar câțiva ani, opoziția unor țări precum Olanda și Danemarca a blocat eforturile conduse de Franța pentru păstrarea celor mai delicate date ale UE în afara serverelor aflate în SUA. Criticii au ironizat inițiativa, descriind-o drept protecționism prost mascat, care s-ar putea întoarce împotriva europenilor și ar putea afecta economia europeană.

Primul semnal de alarmă a venit de la fostul președinte american, Joe Biden, care a impus reguli de restricționare a exportului de cipuri pentru inteligență artificială către unele țări europene cu doar câteva zile înainte de a părăsi funcția, și-a amintit Bart Groothuis, europarlamentar neerlandez care a recunoscut că și-a schimbat radical poziția față de opoziția sa anterioară la distanțarea de tehnologia americană.

„A fost un semnal clar că marele nostru aliat urma să ne colonizeze, că ar trebui să fim complet dependenți de Inteligența Artificială americană”, a spus Groothuis.

„Asul din mânecă”

Apoi, Trump a văzut care sunt vulnerabilități Europei și a apăsat cu degetul pe rană.

Sancțiunile administrației sale împotriva unor oficiali ai Curții Penale Internaționale — ca răspuns la emiterea unui mandat de arestare pe numele premierului israelian pentru presupuse crime de război în Gaza — au scos la iveală pericolul dependenței de infrastructura digitală americană.

Oficiali de rang înalt ai Curții au fost excluși de la sisteme americane de plată folosite pe scară largă, precum Visa și Mastercard, dar și de la servicii precum Amazon, Airbnb și Booking.com.

„Locuiesc la câțiva kilometri de Curtea Penală Internațională”, a spus Groothuis. „A fost un șoc uriaș”.

Dar amenințările lui Trump de a prelua Groenlanda — teritoriu autonom din cadrul Regatului Danemarcei — au cristalizat temerile chiar și printre cei mai fermi aliați ai Americii.

„Eram unul dintre statele membre care luptau cel mai mult pentru menținerea unei piețe cloud deschise”, a spus un oficial danez, sub rezerva anonimatului. „Încă o facem, dar lumea s-a schimbat, din păcate, iar noi ne-am adaptat poziția în consecință”, a spus oficialul danez. „Chestiunea cu Groenlanda a accelerat, cu siguranță, lucrurile”.

Schimbarea de atitudine de la Copenhaga reflectă o transformare mai de anvergură în Europa. Ceea ce era văzut cândva drept o tentativă franceză de a înclina piața în favoarea furnizorilor europeni este privit acum tot mai mult prin prisma securității, a pârghiilor de influență și a riscului geopolitic.

Nu există „o altă sursă reală a problemei în afară de Trump, impredictibilitatea, amenințările și disponibilitatea de a transforma în armă” dependența Europei de companiile americane, a spus Zach Meyers, director de cercetare la think tank-ul CERRE. „SUA par un partener mai periculos și companiile implicate vor fi, într-o anumită măsură, supuse capriciilor președintelui”.

Poate Europa să-i mulțumească lui Trump pentru că a făcut imposibilă ignorarea riscurilor dependenței tehnologice? „Fără îndoială”, a spus europarlamentarul neerlandez Groothuis.

Limitele suveranității

Dar pachetul scoate la iveală și limitele noului consens european. Deși guvernele sunt tot mai de acord că dependențele strategice reprezintă un risc, ele rămân divizate în privința soluției potrivite.

În loc să forțeze o ruptură de furnizorii americani, proiectele sugerează că executivul european se va concentra pe mobilizarea investitorilor privați, promovarea alternativelor open-source și stimularea producției interne de cipuri.

Potrivit propunerii, care va ajunge acum la guvernele naționale și la Parlamentul European pentru negocieri, Comisia va cere guvernelor să evalueze vulnerabilitățile potențiale. De asemenea, va avea puterea de a decide dacă o țară, precum SUA, poate fi considerată de încredere pentru furnizarea de tehnologie în cele mai sensibile sectoare ale economiei europene, au declarat două surse informate cu privire la cele mai recente detalii.

Însă guvernele naționale vor fi lăsate, în mare parte, să decidă singure cum să acționeze pentru a se proteja de vulnerabilitățile externe, ceea ce le va obliga să cântărească riscul de a irita America lui Trump.

Comisia a mers cu prudență în relația cu administrația Trump, având grijă să nu deraieze un acord comercial proaspăt semnat, care a ajutat la evitarea celor mai dure tarife amenințate de președintele SUA. Executivul european va fi atent și când își va prezenta pachetul pentru suveranitate tehnologică, pentru a nu părea că vizează în mod special companiile americane.

„Suveranitatea tehnologică rămâne ancorată în deschidere, parteneriat și concurență loială și nu echivalează cu izolare, protecționism sau decuplare tehnologică”, urmează să spună Comisia la prezentarea pachetului.

Prudența este vizibilă și în alte acțiuni ale Comisiei. Chiar în timp ce UE se pregătește să proclame independența tehnologică, Comisia propune aderarea la Pax Silica, un nou club condus de SUA, menit să securizeze lanțurile de aprovizionare pentru inteligența artificială, potrivit unui document pregătitor nedatat pentru o reuniune a ambasadorilor UE, de miercuri.

Trump ar putea să fi dat impulsul decisiv eforturilor Europei pentru suveranitate tehnologică. Dar tot el a dat Comisiei toate motivele să înainteze cu prudență.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close