Antena 3 CNN Externe Primele imagini de la accidentul în care a fost implicat Volodimir Zelenski! Mister total în privința șoferului vinovat

Primele imagini de la accidentul în care a fost implicat Volodimir Zelenski! Mister total în privința șoferului vinovat

Antena 3 a prezentat primele imagini de la accidentul în care a fost implicat președintele Volodimir Zelenski noaptea trecută.

Primele imagini de la accidentul în care a fost implicat Volodimir Zelenski! Mister total în privința șoferului vinovat
Sursa foto: Antena 3
de Laura Dinu    |    15 Sep 2022   •   09:37

Mașina lui Volodimir Zelenski a fost lovită în Piața Victoriei din Kiev, iar președintele a primit îngrijiri medicale de la echipa care îl însoțea.  

Potrivit purtătorului de cuvânt al președinției, Zelenski nu ar fi suferit răni grave.  

Autoturismul care a lovit mașina președintelui ucrainean ar fi lovit și o altă mașină ce făcea parte din convoi.  

Despre șoferul care a provocat accidentul nu se cunosc foarte multe lucruri în acest moment. Din primele informații, se pare că acesta ar fi fost rănit iar în acest moment se află la spital. Sunt singurele date care au apărut până la această oră.

Accidentul a avut loc la doar câteva ore după ce Zelenski s-a întors din zonele eliberate de sub ocupația armatei ruse.  

De altfel, președintele Vladimir Putin pare să se răzbune după înfrângerile suferite și declanșează un atac asupra orașului natal al lui Zelenski.  

Potrivit oficialilor ucraineni, atacul a vizat mai multe baraje din zona orașului, fiind provocate inundații și pagube uriașe.  

„Atacurile voastre cu rachete de astăzi, rachetele rusești care au vizat Kryvyi Rih, barajul rezervorului Karachunivske, obiective care nu au nicio valoare militară, lovind de fapt sute de mii de civili obișnuiți, este un alt motiv pentru care Rusia va pierde. Și nu doar acest război, ci și istoria însăși", a precizat președintele Volodimir Zelenski. 

×
Subiecte în articol: Volodimir Zelenski accident
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close