Antena 3 CNN Externe Regele Juan Carlos a fost operat la genunchi

Regele Juan Carlos a fost operat la genunchi

Regele Juan Carlos a fost operat la genunchi
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
de S.T.    |    07 Apr 2018   •   20:05

Regele Juan Carlos a fost operat sâmbătă pentru a-i fi înlocuită proteza artificială care i-a fost implantată în genunchiul drept în urmă cu şapte ani, transmite EFE.

„Intervenţia, care a durat 90 de minute, s-a desfăşurat în condiţii cât se poate de normale şi rezultatul este pe deplin satisfăcător”, explică într-un comunicat Spitalul Universitar La Moraleja, centru sanitar privat din Madrid.

Potrivit spitalului, intervenţia a avut ca scop „refacerea alinierii anatomice şi îmbunătăţirea stabilităţii genunchiului şi a funcţionării articulaţiei”.

Odată înlocuită proteza, regele, care a împlinit 80 de ani la 5 ianuarie, va rămâne internat timp de 24 de ore la terapie intensivă.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: operatie rege
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close