Antena 3 CNN Externe Turcia continuă epurarea: Peste 150 de generali din armată au fost demiși

Turcia continuă epurarea: Peste 150 de generali din armată au fost demiși

Turcia continuă epurarea: Peste 150 de generali din armată au fost demiși
01 Aug 2016   •   21:21

Ministerul Apărării turc a schimbat din funcţii, în baza unui decret de stat semnat luni, un număr de 167 de generali, în cadrul măsurilor luate în urma tentativei de lovitură de stat înregistrate în Turcia pe 15 iulie, informează agenţia de presă Reuters.

Decretul în cauză, semnat de preşedintele Recep Tayyip Erdogan, premierul Binali Yildirim şi ministrul apărării Fikri Isik, prevede printre altele numirea în alte posturi a 94 de generali din forţele terestre şi 44 de generali din forţele aeriene turce.

Potrivit ministrului Fikri Isik, un număr de 311 militari consideraţi a fi fost implicaţi în tentativa de puci de la jumătatea lunii iulie, printre care şi nouă generali, încă se află în libertate.

Peste 18.000 de persoane au fost plasate sub supraveghere în Turcia în ultimele două săptămâni, dintre care circa 10.000 fac obiectul urmăririi penale şi au fost arestate preventiv, inclusiv jurnalişti. Numărul persoanelor concediate după tentativa de lovitură de stat de pe 15 iulie a depăşit 50.000.  

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Procesul lui Vlad Pascu a fost amânat. Ar putea fi reluat de la zero
x close