x close

Vaticanul denunţă "sechestrarea" episcopilor belgieni de către poliţie: Este un "fapt grav şi anormal"

26 Iun 2010   •   20:39
Vaticanul denunţă "sechestrarea" episcopilor belgieni de către poliţie: Este un "fapt grav şi anormal"

"Sechestrarea", joi, a episcopilor belgieni în cadrul unei operaţiuni a poliţiei, în cazul unei anchete privind eventuale noi cazuri de pedofilie, este "un fapt grav şi anormal", a declarat sâmbătă cardinalul secretar de stat Tarcisio Bertone, citat de agenţia Ansa, relatează AFP.

"Aceasta a fost o sechestrare, un fapt grav şi anormal. (Episcopii) au stat nouă ore fără se bea şi fără să mânânce", a declarat el. "Nu există un precedent, nici chiar în vechile regimuri comuniste", a adăugat cardinalul italian.

Anchetatorii mandataţi de Parchetul din Bruxelles au percheziţionat joi clădirile dependente de arhidioceza Malines-Bruxelles, între care şi palatul episcopal din Malines, la nord de Bruxelles, într-un moment în care se desfăşura o reuniune a episcopilor belgieni în prezenţa nunţiului ce reprezenta Vaticanul. Poliţiştii căutau documente, în special scrisori între presupusele victime ale abuzurilor preoţilor şi autorităţile catolice.

Vineri, liderul Bisericii catolice din Belgia, monseniorul André-Joseph Léonard, a denunţat atitudinea poliţiei.

"Justiţia îşi face treaba şi are dreptul să efectueze percheziţii. Consider însă puţin surprinzător ca aceasta să vină şi să foreze până în mormintele arhiepiscopale şi ca toţi episcopii să fie închişi până seara", a declarat el. În opinia lui, faptul de a "sechestra", cu ghilimelele de rigoare, episcopii demonstrează "un zel poate excesiv".

Vaticanul a protestat oficial încă de vineri faţă de modalităţile de operare ale poliţiei belgiene, declarându-se "indignat" faţă de "profanarea mormintelor" a doi arhiepiscopi defuncţi din Malines-Bruxelles.

Sursa foto: todanoticia.com

Antena3.ro

Citeşte mai multe despre:

pedofilie Vatican Politie sechestrare Belgia
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati