BlackRock este o multinațională cu sediul în New York. Potrivit informațiilor din surse deschise, este cel mai mare administrator de active din lume, valoarea acestora fiind estimată la 10.000 de miliarde de dolari în ianuarie 2022.
Incidentul de joi marchează trecerea protestelor din Franța la un alt nivel, în care țintele urbane ale oamenilor din stradă sunt identificate în mod precis.
Totuși, BlackRock nu a jucat niciun rol în reformele guvernamentale din Franța privind pensiile, notează CNN.
Videoclipurile distribuite pe rețelele de socializare arată cum persoane intră în imobilul Le Centorial ținând în mâini rachete de semnalizare roșii și lansând fumigene.
Citește și: Violențe și incendieri în Franța. Protestatarii s-au încăierat cu poliția pe un bulevard din Lyon
Birourile BlackRock se află la etajul trei în imobilul respectiv.
Aproximativ 100 de oameni, inclusiv reprezentanți ai mai multor sindicate, au rămas la parterul clădirii timp de circa 10 minute, scandând sloganuri împotriva reformei pensiilor.
"Semnificația acestei acțiuni este destul de simplă. Ne-am dus la sediul BlackRock pentru a le spune că ei iau banii muncitorilor, banii pentru pensiile noastre", a declarat purtător de cuvânt al sindicatului francez SUD, Jerome Schmitt, pentru postul BFM-TV, afiliat CNN.
Administratorul de fonduri a refuzat să comenteze incidentul.
La protestele convocate joi se așteaptă să participe cel puțin 800.000 de oameni în toată Franța, dintre care între 60 și 90 de mii, la Paris.
Manifestațiile la nivel național împotriva creșterii vârstei de pensionare de la 62 la 64 de ani au ajuns la cea de-a 11 mobilizare națională.
Cel puțin 80 de persoane au fost arestate și 123 de ofițeri de poliție au fost răniți în timpul protestelor din 23 martie, în cadrul cărora demonstranții au dat foc la mașini și la tomberoane, au lansat bombe fumigene și au provocat numeroase pagube materiale.