Antena 3 CNN Life DIETĂ. Iată metoda prin care vedetele au reușit să slăbească. Au topit zeci de kilograme într-un timp scurt

DIETĂ. Iată metoda prin care vedetele au reușit să slăbească. Au topit zeci de kilograme într-un timp scurt

DIETĂ. Iată metoda prin care vedetele au reușit să slăbească. Au topit zeci de kilograme într-un timp scurt
Sursa foto: Foto: pexels.com
18 Feb 2019   •   17:51

DIETĂ. În ultima vreme tot mai multe vedete, atât din România, cât și din afară, s-au decis să dea jos kilogramele în plus. Ozana Barabancea , Cătălin Scărlătescu sau Feli sunt doar câteva exemple care au reușit să slăbească spectaculos și să aibă acum o formă de invidiat. 

DIETĂ Nu a fost ușor, însă rezultatele obținute au meritat eforturile depuse.

DIETĂ Potrivit cancan.ro, Ozana Barabancea a reușit, cu siguranță. să devină transformarea ultimului an din showbiz, după ce a topit 40 de kilograme. După ce și-a făcut operația de micșorare a stomacului, a mers în Turcia, la o clinică specializată în detox, unde a urmat un tratament destul de dur. Artista nu a rezistat mai mult de trei zile, deși programul normal ar fi durat șapte zile.

DIETĂ ”Nu am cum să mă opresc. Am fost la o clinică în Turcia și am fost foarte impresionantă de cât de stricți sunt la master detox. Am băut sucuri. Singurul lichid pe care îl puteam bea era o supă clară. Sunt deja la 10 luni de la operație. Cum am simțit că mă ia amețeala începeam să cer de mâncare. Făceam aqua gym, făceam saună. Nu aveam voie cu machiaj, bijuterii de aur. Nici cafea, nici fumat. Primul meu gând a fost să plec în pelerinaj în Istanbul. Cum am ajuns la recepție mi-au și dat două shot-uri. Și supa era cu apă alcalinizată. Toate analizele mele sunt perfecte. Mi-a zis cineva că sunt photoshopată, iar eu am luat-o ca pe un compliment.”, a declarat Ozana Barabancea.

DIETĂ Chef Cătălin Scărlătescu este una dintre vedetele autohtone care a reușit să slăbească aproximativ 47 de kilograme în nici un an. Deși bucătarul nu a dorit niciodată să vorbească mai pe larg despre această transformare, susținând totuși că a reușit să dea kilogramele jos consumând doar crudități, au fost persoane care au susținut că și-a făcut operație de micșorare a stomacului.

DIETĂ „Nu am mâncat pâine, carne, dulciuri şi nu am băut alcool. Am mâncat, în schimb, doar salate proaspte, spanac, ştevie, castraveţi, roşii, mere, grepfruit, prune, nuci şi migdale neprăjite şi nesărate. Nu contează ordinea sau cantitatea, însă nu ai voie să mănânci nimic altceva. Legumele se pot face pe grătar, verziturile se fac salate proaspete stropite doar cu lămâie (fără ulei) şi un strop de sare, iar fructele se consumă proaspete. Este însă o dietă severă, eu nu recomand nimănui să ţină un astfel de regim fără să consulte medicul. Fiecare organism are propriile necesităţi, aşa că nu e bine să ţinem diete de capul nostru”, povestea chef Cătălin Scărlătescu.

DIETĂ Inițial, Nicoleta Luciu a slăbit 30 de kilograme în șase săptămâni, dar a continuat cu regimul alimentar și, după ce a stagnat aproximativ 14 zile, a mai slăbit încă cinci kilograme. La o săptămână după nașterea tripleților Kim, Kevin și Karoly, Nicoleta Luciu avea 85 de kilograme. După numai două săptămâni, vedeta avea 5 kilograme mai puțin și nu s-a oprit până nu a ajuns la 50 de kilograme.

DIETĂ În toată această perioadă, vedeta a ținut o dietă de 1.000 de la calorii pe zi, constând în carne slabă, iaurturi, legume, fructe, bânză.

DIETĂ Iată ce a mâncat Nicoleta Luciu într-o zi conform site-ului nicoletaluciu.ro: 300 g legume, 100 g carne slaba de pui, peste sau vita, 500 g iaurt (la care se adauga fulgi de grau germinat si suplimentele nutritive esentiale). Vedeta a consumat 1500 kcal prin sport și activități zilnice, respectând astfel condiția pentru a slăbi: să arzi un număr mai mare de calorii prin activitate fizică decât cel introdus în organism prin 


 

×
Subiecte în articol: cura de slabire kilograme vedete
Parteneri
Elevii care pot avea vacanţa de Paşte prelungită
x close