Antena 3 CNN Life Paște 2017. Ce reprezintă Iepurașul de Paște

Paște 2017. Ce reprezintă Iepurașul de Paște

Paște 2017. Ce reprezintă Iepurașul de Paște
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
14 Apr 2017   •   10:40

Sărbătorile Pascale sunt pline de simboluri și semnificații. Dacă ouăle înroșite și mielul au o explicație religioasă, rămâne doar să ne întrebăm ce semnifică celebrul iepuraș.
Potrivit One.ro, la păgâni, iepurele reprezintă simbolul lui Eastre, zeiţa primăverii. Legendele spun că zeiţa saxonă a găsit într-o iarnă o pasăre rănită, transformând-o în iepuroaică, din dorinţa de a-i salva viaţa. Micul viețuitor şi-a putut păstra capacitatea de a face ouă şi în semn de mulţumire, îşi decora de fiecare dată frumos ouăle şi le oferea zeiţei.

Iepuraşul a fost folosit pentru prima dată ca simbol al Paştelui în Germania, fiind menţionat în cărţi în jurul anului 1500. Tot  germanii sunt primii care au inventat dulciurile în formă de iepuraş, în anul 1800. În aceeaşi perioadă, în Franţa şi în Germania au apărut şi primele ouă din ciocolată.

Această tradiţie a fost dusă mai departe pe continentul american de către imigranţii germani, de unde s-a răspândit peste tot în lume. Astfel, cei mici cred că, dacă sunt cuminţi, vor primi de la iepuraş ouă şi dulciuri.

 

×
Subiecte în articol: Paste sărbători semnificatie simbol
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close