Antena 3 CNN Life Știinţă Astronomii au detectat în premieră atmosferă pe o planetă asemănătoare cu Pământul

Astronomii au detectat în premieră atmosferă pe o planetă asemănătoare cu Pământul

R.M.
2 minute de citit Publicat la 22:35 16 Iul 2026 Modificat la 23:01 16 Iul 2026
planeta cu atmosfera
Exoplaneta LHS 1140 b are o masă de aproximativ 5,6 ori mai mare comparativ cu cea a Pământului / Foto: Getty Images

Oamenii de ştiinţă au detectat atmosferă pe exoplaneta LHS 1140 b, aflată la 40 de ani-lumină şi descoperită în 2017, informează joi agenţia de presă EFE, citată de Agerpres. Această descoperire reprezintă o etapă esenţială în procesul de căutare a planetelor asemănătoare cu Pământul, aflate dincolo de sistemul nostru solar, care ar putea adăposti viaţă.

Descoperirea, realizată de un grup numeros de cercetători de la universităţi de prestigiu din Statele Unite şi prezentată joi în jurnalul ştiinţific Science, oferă cea mai solidă dovadă de până în prezent a existenţei unor lumi cu temperatură şi compoziţie similare cu cele ale Pământului, capabile să găzduiască viaţă dincolo de sistemul solar.

Astronomii au mai detectat anterior pe exoplanete atmosferă asemănătoare cu cea de pe Uranus sau de pe Neptun, însă niciodată similară cu cea de pe Pământ.

Exoplaneta LHS 1140 b are o masă de aproximativ 5,6 ori mai mare comparativ cu cea a Pământului şi o rază de aproximativ 1,7 ori mai mare. Ea orbitează o stea pitică roşie cu o vechime mai mare, în doar 24,7 zile.

Caracteristicile sale corespund celor ale unei lumi stâncoase, cu o compoziţie similară cu cea a Pământului, de la care primeşte 42% din radiaţia stelară.

Acest lucru le-a permis oamenilor de ştiinţă să concluzioneze că temperatura sa este adecvată pentru existenţa apei în stare lichidă, deşi încă nu se ştie dacă planetele de această dimensiune au suprafeţe similare cu cea a Pământului.

"Ceea ce credem, şi ceea ce par să confirme noile date, este că LHS 1140 b este o planetă situată la jumătatea drumului între o planetă oceanică (acoperită în întregime de apă, cu oceane de sute de kilometri adâncime) şi o gigantă îngheţată asemănătoare cu Uranus şi Neptun, în a cărei compoziţie predomină hidrogenul", a explicat într-un interviu acordat agenţiei EFE Jose Antonio Caballero, expert în cadrul Centrului spaniol de astrobiologie (CAB CSIC).

Cercetătorii au detectat indicii de scurgere de heliu din atmosfera lui LHS 1140 b în 2024, folosind puternicul spectrograf al telescopului Magellan Clay de la Observatorul Las Campanas, din Chile.

"Heliul a constituit o dovadă clară a existenţei unei atmosfere pe o exoplanetă situată în zona locuibilă. A fost absolut emoţionant să observ spectrele de tranzit şi să-mi dau seama treptat de implicaţiile a ceea ce observam", a afirmat Shreyas Vissapragada de la Observatorul Carnegie din California, SUA.

Potrivit cercetătorilor, planeta are o atmosferă superioară dominată de heliu şi săracă în hidrogen, alte elemente, precum apa, rămânând captive la altitudini mai joase, mai aproape de suprafaţă.

Ei au observat, de asemenea, o altă planetă din acelaşi sistem, LHS 1140 c, care este mai mică şi care este supusă unei radiaţii mai intense. Cu toate acestea, în cazul ei cercetătorii nu au identificat indicii ale existenţei unei atmosfere.

"În sfârşit! Era şi timpul să detectăm semne ale prezenţei unei atmosfere pe o planetă asemănătoare Pământului. Adevărul este că LHS 1140 b avea toate şansele să fie prima, dar astronomii încercaseră deja de multe ori înainte, fără succes", a subliniat Caballero, care s-a arătat încrezător că vor mai urma astfel de descoperiri. "Aceasta este prima detectare, dar vor urma multe altele", a afirmat el. 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

TOP articole
x close