Antena 3 CNN Life Trucuri prin care identifici uleiul de măsline fals

Trucuri prin care identifici uleiul de măsline fals

Trucuri prin care identifici uleiul de măsline fals
22 Ian 2015   •   17:50

Adevărul e că aromele lui se simt de la o poștă iar alături de roșii, busuioc, oregano, castraveți, creveți sau ceapă verde parcă ne teleportăm într-o mica Grecie, gata oricând să ciocnim un ouzo și să legăm o vorbă lungă la ceas de seară. Mediterana cu soarele, apele ei sărate cu unduiri lucitoare sunt un vis depărtat de vară. Nu și uleiul de măsline care tronează pe rafturile supermarketurilor. Provocarea e cum știm că într-adevăr în sticla groasă, închisă ori ba la culoare, se află ulei de măsline extravirgin?

70% din uleiul de măsline etichetat ca extra-virgin este de fapt falsificat. În Europa se menține încă în topul celor mai falsificate alimente.

ACIDITATE: Nu este un secret faptul că eticheta de extravirgin se traduce prin concentrație ridicată de grăsimi sănătoase, antioxidanți naturali și arome intense. Din păcate, de multe ori, atributele uleiului de măsline sunt alterate iar indicatorul cheie în identificarea uleiului extravirgin este aciditatea. Dacă e sub 1%, cu atât uleiul e mai bun. Cel extravirgin nu trebuie să depășească 0,08% aciditate conform standardelor IOOC – International Olive Oil Council.

PREȚUL: deși suntem mai mereu tentați să facem o economie de câțiva lei, uleiul de măsline de calitate nu costă mai putin de 30-40 lei / 500 de ml. Cu cât prețul e mai ridicat cu atât probabilitatea de a fi fraudat e mai scăzută. Unele uleiuri de măsline ieftine sunt de fapt tăiate cu ulei de măsline de calitate inferioară sau chiar alte uleiuri vegetale pentru a spori marjele de profit. Deci, în cazul în care prețul pare prea frumos să fie adevărat, probabil că este. Totuși, nu există nici o garanție că un ulei care costă mai mult, nu este fraudat. 

Citeşte mai multe pe www.elacraciun.ro

×
Subiecte în articol: ela craciun ulei de masline trucuri
Parteneri
Sondajul care lămureşte mascarada politică
x close