Antena 3 CNN Politică Atacurile continuă. Antonescu: La BPN-ul PSD nu mă duc, pentru că nu sunt comunist

Atacurile continuă. Antonescu: La BPN-ul PSD nu mă duc, pentru că nu sunt comunist

Atacurile continuă. Antonescu: La BPN-ul PSD nu mă duc, pentru că nu sunt comunist
Sursa foto: Foto: Intact Images
08 Noi 2010   •   15:03

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că nu se va duce la şedinţele Biroului Permanent al PSD, pe motiv că nu este "comunist" şi nu vrea să facă "bine cu forţa cuiva". Declaraţia lui Antonescu vine în urma invitaţiei adresate de Adrian Năstase ca replică la afirmaţiile făcute vineri de liderul PNL.

"Eu la BPN-ul PSD nu mă duc, pentru că nu sunt comunist şi nu vreau să fac bine cu forţa cuiva. Nu văd de ce PSD este surprins, nu e prima dată când spun anumite lucruri, şi asta e vizunea PNL despre cele petrecute în trecut", a declarat Crin Antonescu, citat de Mediafax.

Liderul liberal a admis că PNL şi PSD au, în acest moment, un duşman comun, respectiv PDL, împotriva căruia cele două formaţiuni s-au aliat şi se vor mai alia, probabil cu ocazia dezbaterii Legii bugetului de stat.

"Dacă PSD crede, după un tipic pe care, eu, care am studiat puţină istorie îl cunosc, dar nu vreau să îl mai calific, crede că în acest moment, pentru că avem nişte obiective comune, înseamnă că ştergem cu buretele toată istoria, sau o falsificăm, sau nu învăţăm nimic din ea, se înşeală", a spus Antonescu.

Preşedintele liberal a mai precizat că partidul pe care îl conduce nu are nicio obligaţie să vorbească despre PSD ca şi cum acest partid s-ar fi născut ieri.

"În atâtea şi atâtea rânduri am spus foarte limpede că nu am ceva împotriva PSD, în general, sau a tuturor membrilor săi. Am spus cuvinte elogioase despre oameni de-ai săi, despre parlamentari de-ai săi. Ştie foarte bine domnul Năstase la cine şi la ce mă refer. N-are de-a face una cu alta", a mai declarat liderul PNL.

Crin Antonescu a lansat mai multe atacuri, vineri, la adresa social-democraţilor, pe care i-a acuzat de maniera în care au condus ţara, cât au fost la guvernare. Potrivit liderului liberal, "Traian Băsescu a fost adus la putere de lăcomia, de clientela şi de demagogia PSD, a regimului Adrian Năstase, a regimului Iliescu, Năstase, Ponta mai mititel".

În replică, preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, a declarat, luni dimineaţă, că liderul PNL "greşeşte atacând în permanenţă PSD", menţionând că, în opinia sa, Traian Băsescu şi PDL reprezintă ţinta.

"Poate că o să îl invităm o dată la o şedinţă a noastră de Birou Permanent Naţional, să ne spună exact ce face PSD şi cum acţionează el", a mai afirmat, luni, Adrian Năstase.

×
Subiecte în articol: Crin Antonescu PSD BPN Adrian Nastase
Parteneri
Geoană: Să facem o petiţie zdravănă către noul Congres american
x close