Antena 3 CNN Politică Băsescu: Îi rog pe români să meargă la vot

Băsescu: Îi rog pe români să meargă la vot

Băsescu: Îi rog pe români să meargă la vot
27 Noi 2008   •   19:51

Preşedintele Traian Băsescu a susţinut joi seară o conferinţă de presă la Palatul Cotroceni. Şeful statului a vorbit despre alegerile parlamentare, care vor avea loc duminică. Acestea sunt primele alegeri uninominale din România, iar campania electorală se va încheia în scurt timp. Cele mai importante declaraţii ale preşedintelui au fost:
-Doresc să vorbesc despre cele două evenimente extrem de importante care urmează: alegerile şi ziua naţională. Motivul pentru care doresc să fac aceste declaraţii sunt legate de îngrijorarea legată de slaba participare la vot a românilor.
-Apelul meu la români este să voteze.
-Avem nevoie de un Parlament cât mai reprezentativ, care să poată lua măsurile necesare pentru diminuarea crizei
-Un alt motiv este legat de modul de desfăşurare a alegerilor. Este pentru prima dată când politicul a răspuns dorinţei românilor de a vota persoane şi nu liste.
-Acest lucru înseamnă că parlamentarii vor fi mult mai legaţi de colegiul care ii votează si vor fi mult mai responsabili.
-Pentru prima dată, responsabilitatea alegerii parlamentarilor e împărţită între partidul care i-a nominalizat şi electorat.
-Este o vârstă de maturitate a democraţiei din România. Pentru ca noi să fim aici şi să putem vota, la Timişoara, Sibiu, Bucureşti au murit oameni.
-Avem nevoie de un Parlament care să reprezinte voinţa românilor şi nu indifernţa lor.
-Aici mă gândesc la cei care, profitând de minivacanţa creată, pleacă din localitate şi i-aş ruga ca pe 30 noiembrie să fie în localităţile lor şi să îşi exprime votul.
-Poate vom găsi resurse ca la balcoanele noastre, în casele noastre, să arborăm un steag, cu ocazia Zilei Naţionale. Aceste alegeri sunt încărcate de o simbolistică aparte, se implinesc 90 de ani de la Marea Unire.

Antena3.ro

×
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close