Antena 3 CNN Politică Descoperiți. Documentul devastator care va ajunge la Bruxelles

Descoperiți. Documentul devastator care va ajunge la Bruxelles

Descoperiți. Documentul devastator care va ajunge la Bruxelles
Sursa foto: foto: captura Antena 3
29 Sep 2018   •   23:38

În această perioadă s-a lucrat la un document absolut devastator care va ajunge luni la Bruxelles, înaintea dezbaterilor care privesc România.

Deputatul PSD Liviu Pleșoianu a vorbit în exclusivitate, la "Descoperiți", cu Andreea Sava, despre ce conține documentul care ar putea să producă o undă de șoc în Uniunea Europeană.

"Ideea este foarte simplă. Marea greșeală a României, nu anul acesta, nu anul trecut, ci practic de când am aderat la Uniunea Europeană, este aceea că am acceptat - și acceptăm la nesfârșit - statutul de rudă tembelă, ca să nu spun altfel, a Vestului, de rudă care e mereu scoasă la careu în curtea școlii și dată de exemplu negativ și bătută cu rigla peste degete.

Marea noastră problemă nu este aceea, cum spun unii, că nu-i informăm pe cei de la Bruxelles. Ei sunt cât se poate de informați, inclusiv de către noi. Marea noastră problemă este că nu luăm poziție fermă în fața acestui șir nefârșit de umilințe la care suntem supuși.

Voi trimite luni dimineață către toți europarlamentarii, către Comisia Europeană, către toată lumea de la Bruxelles, un document cu foarte multe cifre care nu-mi aparțin, aparțin OECD, aparțin Departamentului american de justiție și organismului de luptă împotriva exportului de corupție din cadrul ONU. 

Pe scurt, este vorba că din punctul meu de vedere, se impune că dacă tot vorbim despre MCV și rezoluții, o rezoluție a UE în ceea ce privește exportul de corupție", a spus Liviu Pleșoianu.

Deputatul afirmă că state precum Olanda, Suedia, Germania, Franța pun țara noastră la colț vorbind despre cât de corupți suntem, în condițiile în care, potrivit datelor oficiale, în fiecare companii gigant din aceste țări dau mită în străinătate în valoare de sute de milioane de euro.

×
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close