Antena 3 CNN Politică Liviu Dragnea, despre Victor Ponta: „Dacă are alte informaţii, să le transmită la instituţiile abilitate”

Liviu Dragnea, despre Victor Ponta: „Dacă are alte informaţii, să le transmită la instituţiile abilitate”

Liviu Dragnea, despre Victor Ponta: „Dacă are alte informaţii, să le transmită la instituţiile abilitate”
Sursa foto: Foto: Facebook
22 Feb 2017   •   18:13

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a reafirmat miercuri că nu a fost implicat în ceea ce priveşte OUG 13 şi a arătat că dacă Victor Ponta sau altcineva are alte informaţii, să le transmită instituţiilor abilitate.

"Mie mi-a plăcut expresia cu avioanele (a lui Victor Ponta - n.r.), nu prea am ce să comentez aici. Poate dacă ar fi şi un copilot, poate ar fi mai puţină supărare. Dar, vorbind serios, nu se întâmplă aşa. Pe de altă parte, Victor Ponta a spus mereu un lucru cu care nu pot să nu fiu de acord în ceea ce-l priveşte - el tot timpul a considerat că preşedintele partidului să fie şi prim-ministru. Nu este foarte simplu, este pentru prima dată la noi în partid când cel care este preşedintele partidului nu este şi prim-ministru. Dar asta nu înseamnă că de la instalarea Guvernului şi până acum, şi o să şi continuăm, o să construim un sistem de colaborare între partid, pe de o parte, şi Guvern, pe de altă parte, în care eu am foarte mare încredere. În ceea ce priveşte ordonanţa, eu am spus mereu că nu am fost implicat. Dar, dacă cineva, inclusiv dumnealui, are alte informaţii, să le transmită la instituţiile abilitate", a declarat Dragnea la finalul reuniunii CExN al PSD.

Fostul premier Victor Ponta a declarat că Executivul Grindeanu are "4 piloţi", unul dintre aceştia fiind preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

"Acum văd Guvernul Grindeanu (pe care l-am votat şi al cărui succes m-ar face foarte fericit şi liniştit) cum are deja 4 piloţi! Lângă premier trage de manşă cu toată puterea şi preşedintele Iohannis (instalarea cu forţa în capul mesei de la Palatul Victoria sau somaţiile legate de buget sunt elemente evidente)/ trage vizibil şi preşedintele PSD Liviu Dragnea (care nu doar că a anunţat la început membrii Cabinetului, dar îi şi coordonează direct şi prezintă public toate lucrurile pozitive - cele negative le lasă pentru bieţii miniştri)/ există din ce în ce mai vizibil şi public şi a patra "mână" pe manşă - cea a Sistemului care transmite prin vocea procurorului general sau a procurorului şef DNA ce ordonanţe sau legi trebuie să adopte sau să nu adopte Guvernul, cine poate sau nu poate să fie ministru sau secretar de stat - ba chiar şi câte salarii se pot mări din ipoteticele şi fantezistele "prejudicii" (nu are rost să vă spun că în 2016 cu Guvernul tehnocrat procentul real de recuperare a atins minimul istoric de sub 10%)!", a scris Ponta pe Facebook.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Infractorii români care au speriat America
x close