Antena 3 CNN Politică Marius Pieleanu, scenariu exploziv pentru PRU. Ponta, două variante: trădător sau victimă

Marius Pieleanu, scenariu exploziv pentru PRU. Ponta, două variante: trădător sau victimă

Marius Pieleanu, scenariu exploziv pentru PRU. Ponta, două variante: trădător sau victimă
08 Sep 2016   •   19:23

Sociologul Marius Pieleanu, directorul Avangarde, a explicat, pentru dcnews.ro, cum ar putea căra Victor Ponta voturi de la PSD la PRU. 

Totodată, sociologul precizează că PRU nu o să intre în Parlament, cel puțin nu acum. 

”Votanții PSD au o caracteristică: sunt extrem de solidari. Ei votează PSD și stânga românească, indiferent de numele președintelui. 

După părerea mea, plecarea dl Victor Ponta la PRU nu ar afecta într-un mod semnificativ votul dat PSD-ului la alegerile generale din 11 decembrie. E posibil să rupă un pic, dar nesemnificativ. 

Contează foarte mult și maniera în care dl Victor Ponta pleacă din PSD. Dacă în opinia publică se va lăsa impresia că dl Ponta pleacă din PSD, fiind gonit să plece, e posibil ca din votanții PSD câteva sute de mii să voteze cu Ponta unde se duce. Dacă Victor Ponta pleacă, nelăsând impresia că a fost gonit din partid, atunci sigur că voturile pentru domnia sa vor fi extrem de puține, pentru că votanții PSD-ului vor considera că dl Ponta a trădat partid. 

PRU are nevoie de un lider carismatic. Orice partid cu iz naționalist, adică extremist, are nevoie de un lider cu carismă, peste media generală. Toate partidele naționaliste extremiste din Europa au lideri carismatici. E puțin probabil ca acest partid să înregistreze un scor care să-i permită intrarea în Parlament în decembrie. 

Pe termen mediu sau lung, dacă se vor organiza, dacă-și vor aduce oameni care au calități deosebite, atunci e posibil să intre. Dar nu e cazul acum.” a explicat Marius Pieleanu.

×
Subiecte în articol: Marius Pieleanu PRU PSD Victor Ponta
Parteneri
SUA au dislocat în România cel mai nou sistem antidronă
x close