Antena 3 CNN Politică Moţiunea de cenzură, răspunsul Opoziţiei la asumarea răspunderii. Antonescu: Presupun că vrea şi PSD

Moţiunea de cenzură, răspunsul Opoziţiei la asumarea răspunderii. Antonescu: Presupun că vrea şi PSD

Moţiunea de cenzură, răspunsul Opoziţiei la asumarea răspunderii. Antonescu: Presupun că vrea şi PSD
Sursa foto: Crin Antonescu
19 Mai 2010   •   16:30

Opoziţia se pregăteşte să sancţioneze ciu o moţiune de cenzură anunţul premierului Emil Boc de asumarea a răspunderii Guvernului pe măsurile de reducere a cheltuielilor convenite cu FMI. Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, miercuri, că liberalii sunt categoric în favoarea depunerii unei moţiuni de cenzură, precizând că presupune că şi PSD doreşte acest lucru.
"Am anunţat deja şi în declaraţiile de presă, dar chiar şi în întâlnirea cu CES, că noi în mod categoric suntem pentru o moţiune de cenzură. Vom face, presupun că vrea şi PSD, că singuri nu putem face, şi vom vota moţiunea de cenzură", a susţinut Crin Antonescu, citat de Mediafax.
El a subliniat că liberalii doresc iniţierea şi depunerea unei moţiuni de cenzură pentru că nu sunt de acord "cu soluţia Guvernului de reducere drastică a salariilor bugetarilor şi a pensiilor".
"Şi, aşa cum am spus, este perfect incompetent şi cât se poate de evident un Guvern al clientelei PDL, şi nu al României", a conchis Antonescu.
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat, la rândul său, că social-democraţii vor depune moţiune de cenzură ca urmare a deciziei Guvernului de a-şi angaja răspunderea pentru reducerea salariilor şi pensiilor, PSD fiind deschis discuţiilor cu PNL, UDMR şi independenţi.
"PSD a decis deja că va depune moţiune de cenzură dacă Guvernul îşi va asuma răspunderea pentru aplicarea genocidului social al preşedintelui Traian Băsescu. Moţiunea, conform procedurilor, va fi depusă în cele trei zile de după asumarea răspunderii", a precizat Moldovan.
El a arătat că PSD este deschis discuţiilor privind susţinerea moţiunii de cenzură cu colegii din opoziţie, dar şi cu UDMR şi independenţi. Întrebat dacă discuţiile la care se referă vizează PNL, Moldovan a precizat: "S-ar putea să fie mai multă lume în opoziţie până atunci. Inclusiv independenţii criticau destul de vehement reducerea salariilor şi pensiilor. Ei nu susţin aşa ceva. Am văzut poziţia UDMR, care nu este de acord cu reducerea pensiei minime. S-ar putea să fie mai multă lume dispusă să voteze această moţiune de cenzură. Eu cred că a sosit momentul ca acest Guvern incompetent şi corupt, girat de domnul Boc, condus de domnul Băsescu, să plece".

Premierul Emil Boc a anunţat, în şedinţa de miercuri a Cabinetului, că Guvernul intenţionează să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pentru măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare.
El a precizat că Guvernul va elabora un proiect de lege privind reducerea deficitului bugetar şi relansarea economiei, care va fi discutat mai întâi în Coaliţie şi ulterior aprobat de Executiv, în vederea asumării răspunderii pe baza unui calendar al procedurilor "aplicabil din iunie".
"Fără a întrerupe dialogul cu sindicatele şi patronatele, vom trece la decizii", a spus Boc, arătând că Executivul îşi propune să limiteze deficitul bugetar fără majorări de taxe.
Antena3.ro

×
Parteneri
România, de 20 de ani în NATO. Mesajul premierului Marcel Ciolacu
x close