Antena 3 CNN Politică Ponta se întâlneşte joi la Bruxelles cu înalţi oficiali ai Comisiei Europene, Parlamentului European şi NATO

Ponta se întâlneşte joi la Bruxelles cu înalţi oficiali ai Comisiei Europene, Parlamentului European şi NATO

Ponta se întâlneşte joi la Bruxelles cu înalţi oficiali ai Comisiei Europene, Parlamentului European şi NATO
Sursa foto: Foto: agerpres.ro
10 Mai 2012   •   09:45

Premierul Victor Ponta se va deplasa joi la Bruxelles, unde va avea o serie de întrevederi de lucru cu înalţi oficiali ai Comisiei Europene, Parlamentului European şi NATO, aceasta fiind prima acţiune de politică externă în calitate de şef al Executivului, informează Agerpres.

Potrivit Biroului de presă al Guvernului, Ponta se va întâlni la Bruxelles cu Johannes Hahn, comisarul european pentru dezvoltare regională, şi cu Martin Schulz, preşedintele Parlamentului European.

La finalul întrevederii cu preşedintele Parlamentului European va avea loc o conferinţă de presă comună.

Premierul Ponta se va întâlni, de asemenea, cu Hannes Swoboda, preşedintele Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European, şi cu Serghei Stanişev, preşedintele Partidului Socialiştilor Europeni.

Şeful Executivului are programată şi o întâlnire cu secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen, la finalul căreia cei doi vor susţine o conferinţă de presă comună, a precizat sursa citată.



×
Parteneri
Sondaj: Cîrstoiu, la un pas să îl depăşească pe Nicuşor Dan
x close