Antena 3 CNN Politică Reportaj de la Congres: Negocierile de culise şi tentativa de corupere a ?virginilor? politici

Reportaj de la Congres: Negocierile de culise şi tentativa de corupere a ?virginilor? politici

Reportaj de la Congres:  Negocierile de culise şi tentativa de corupere a ?virginilor? politici
Sursa foto: PNL
20 Mar 2009   •   21:15
ANTENA3.RO ? EXCLUSIV ONLINE // Tensiune, stres, îngrijorare, nerăbdare. Sunt stări pe care delegaţii PNL le-au trăit vineri pe holurile Parlamentului în așteptarea deznodământului votului care urma să decidă noua conducere a partidului. Prima zi a Congresului Extraordinar al PNL s-a desfășurat sub imperiul zvonurilor legate de ultimele negocieri desfășurate târziu în noapte, la cele patru hoteluri unde fuseseră cazaţi delgaţii partidului veniţi din teritoriu, de diverşi lideri liberali în încercarea de a schimba pe ultima sută de metri opiunea unor colegi în favoarea unei tabere sau alta.

?Bisericuţe? electorale

Numele lui Relu Fenechiu, Mircia Muntean, Ludovic Orban, Călin Popescu Tăriceanu au fost pomenite vineri printre cei care ar fi făcut lobby pe la hoteluri în noaptea premergătoare Congresului. Pe holurile din faţa sălii de lucru, liberalii se adunau grupuri grupuleţe pentru a se controla, consulta reciproc sau afla ultimul trend în materie de vot al unor colegi de partid. Printre bisericuţele liberale, se plimbau imperturbali tineri colegi de partid de la sectorul doi, împărţind pliante care îndemnau cititorul să voteze pentru un nou mandat al liderului Călin Popescu Tăriceanu. Alţi preteandenţi la funcţii în conducerea liberală au preferat să-și facă campanie până în ultimul moment.

?Eu cu cine votez??

Automate cu cafea, pliante și o carte cu realizările lui Relu Fenechiu la nivelul Iașiului îi așteptau pe delegaţi la una din intrările în sala de ședinţă, în timp ce fidelii acestuia se perindau prin mulţime pentru a le si vedea mai bine insignele cu sloganul ?Eu votez pentru Fenechiu?. Unul dintre contracandidaţii lui Ludovic Orban la postul de prim-vicepreşedinte, ilfoveanul Marian Petrache, împânzea prin adepţii săi pliante şi agende electorale.

Zvonurile care aprind imaginaţia

La cealaltă intrare era postat afișul cu Tăriceanu pentru președinte și tinerii de la sectorul 2 promovau imaginea liderului de partid. Alţi lideri locali mai puţin cunoscuţi, dar candidaţi la un post în BPC, precum Ioan Ghișe și președintele PNL Tulcea, Marius Popa, își făceau campanie volantă cu pliante printre delegaţi. De altfel, liberalii se arătau mai preocupaţi să fie la curent cu ultimele noutăţi decât să asculte discursurile ţinute în sală de seniorii partidului. Ultimele acţiuni de lobby prestate la nivelul hotelurilor unde erau cazate unele filiale erau subiectele arzătoare aflate pe ordinea zilei. ?Muntean (Mircia Muntean, liderul PNL Hunedoara și candidat la un post de vicepreședinte- n.r.) a stat până la 3 dimineaţa la Fenicia la discuţii cu zece filiale?, ?uită-te la Fenechiu cât de calm e. Normal, doar a bătut palma și cu Băcăul și cu Neamţul?, ?Tăriceanu a întors votul a patru filiale care ţineau cu Antonescu? au fost doar câteva din zvonurile cre aprindeau imaginaţia unora și confuzia altora.

?Nu stăm pe roze?

Starea de nelămurire ?cine e cu cine? era întreţinută și de afișele și pancartele pro-Tăriceanu cu care unii din delegaţii unor filiale precum Hunedoara, Sălaj, Bacău, Suceava și Botoșani s-au înarmat pentru a nu da impresia de monolit pro-Antonescu la nivelul acestor organizaţii judeţene. Respectivii s-au dovedit foarte vocali mai ales în timpul discursurilor celor doi candidaţi la șefia partidului, aplaudând ironic și agitând pancartele în timpul intervenţiei lui Antonescu.

?Nu stăm pe roze. Oameni pe care contam ieri, ne ocolesc azi? ne-a declarat un eurocandidat pro-Tăriceanu, îngrijorat de perspectiva pierderii unui loc eligibil pe lista partidului în cazul în care favoritul său ar pierde cursa pentru președinţia partidului.

Numărătoarea paralelă

Și numărătorile paralele contradictorii au contribuit la acestă stare de lucruri. În timp ce fidelii lui Tăriceanu își încreţeau frunţile la auzul avansului fragil de numai 100 de voturi pe care liderul lor l-ar avea, susţinătorii lui Antonescu contau pe o diferenţă de cel puţin două sute de voturi în favoarea acestuia.
Un Bogdan Olteanu, ușor stingher și un Dinu Patriciu, liniștiti dar ocolit de o bună parte din delegaţi completau acest tablou de nervoasă aşteptare.

?Păpuşarii? şi ?virginii?

Alţi membri ai aripii Tăriceanu eru iritaţi de discursul mai puţin ortodox pe care deputatul Ioan Timiș l-a ţinut de la tribună. ?Un astfel de discurs nu-l ajută pe Tăriceanu? comentau liberalii, nemulţumiţi că apelativele cazone pe care Timiș le aruncase la adresa lui Antonescu și asusţinătorilor săi. În condiţiile în care mai toţi antevorbitorii săi au evitat să atace verbal în mod direct vreuna din tabere preferând să-și concentreze tirul la adresa actualilor guvernanţi, Timiş a fost singurul liberal care l-a atacat pe Antonescu. Epitetele sale de gen ?Păpușari politici patentaţi care fac și desfac alianţe?, ?autori de produse otrăvite pe care le servesc prin proprii trepăduși? au iscat un cor de fluierături din partea suţinătorilor lui Antonescu. ?nu sunt de condamnat trepădușii care vor vota, sunt de condamnat regizorii, scenariștii care-și urmăresc interesele personale? a supralicitat Timiş.

Tervigersarea demarării proceduri de vot pentru preşedintele partidului a sporit nervozitatea unor delegaţi. În timp ce unii se plângeau de încetineala votului, alţii stăteau cu ochii pe proprii colegi de filială pentru a-i proteja de eventualele ispite de ultim moment. ?Vezi că am acum cu mine doi virgini, nu mi-i corupe?, îl avertiza un delegat aflat între două vârste pe un susţinător al lui Antonescu, apropiat periculos de grupul acestuia.

Până la urmă, apele au fost liniştite în miez de noapte de rezultatul final al votului. Alegerea lui Crin Antonescu a calmat spiritele, chiar dacă o tabără a jubilat, iar cealaltă a fost dezamăgită de rezultat. Totuşi, învinşii au avut puterea să îi aplaude pe învingători, mai ales că noul lider liberal, Crin Antonescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa fostului preşedinte, Călin Popescu Tăriceanu.

Marius Vulpe, Antena3.ro

×
Parteneri
Primele rezultate ale anchetei de la Spitalul Sfântul Pantelimon
x close