Antena 3 CNN Politică Surse: Averile deputatului Marius Spînu şi a senatorului Puiu Haşotti, cercetate de ANI

Surse: Averile deputatului Marius Spînu şi a senatorului Puiu Haşotti, cercetate de ANI

Surse: Averile deputatului Marius Spînu şi a senatorului Puiu Haşotti, cercetate de ANI
Sursa foto: Foto: Intact Images
03 Aug 2011   •   13:21

Surse: Inpectrorii ANI verifică averea deputatulu PDL Marius Spînu şi pe cea a senatorului PNL Puiu Haşotti. Liberalul este suspectat că nu ar putea justifica două conturi de 60.000 de euro şi 300.000 de lei, sume care depăşesc veniturile familiei sale.

În cazul deputatului PDL Marius Spînu, există suspicinea că acesta nu ar fi trecut în declaraţia de avere mai multe conturi, terenuri şi maşini.

Ambii politicieni au intrat în legătură directă la Antena 3 pentru a furniza mai multe informaţii cu privire la această presupusă cercetare.

Astfel, liberalul Haşotti a explicat că nu are cunoştiinţă de aceste acuzaţii şi că invită Agenţia Naţională pentru Integritate să-l cerceteze în orice moment, întrucât nu are nimic de ascuns.

 


De asemenea, Marius Spînu a explicat că singurele sale proprietăţi ar consta într-o locuinţă în Hârlău, un teren de 1.000 de metri pătraţi şi un autoturism Audi produs în anul 2002. 

PDL-istul locuieşte cu într-un apartament închiriat în Iaşi.
 
 




×
Subiecte în articol: Puiu Hasotti ANI
Parteneri
România nu are bani să îşi trimită sportivii la Olimpiadă
x close