Antena 3 CNN Politică Tony Blair, în România. Ce sfat i-ar fi dat britanicul premierului Ungureanu

Tony Blair, în România. Ce sfat i-ar fi dat britanicul premierului Ungureanu

Tony Blair, în România. Ce sfat i-ar fi dat britanicul premierului Ungureanu
Sursa foto: Foto: INTACT Images
26 Mar 2012   •   20:52

Tony Blair, fostul premier al Marii Britanii, a venit astazi în România să vorbească elitei politice şi economice despre viitorul Europei. La 59 de ani, Tony Blair este printre cel mai bine cotaţi vorbitori din lume, iar orientarea spre ideologia socialistă nu l-a împiedicat să devină multimilionar din susţinerea de discursuri private. Un minut de speech poate să coste şi 10.000 de dolari.
 
Degajat şi zâmbitor, Tony Blair a ajuns la Bucureşti pentru câteva ore. Prima oprire a fostului şef al laburiştilor britanici a fost în fieful social democraţilor.

Nu este prima dată când Tony Blair vizitează România. În 1999 venea la Bucureşti în calitate oficială de prim-ministru al Marii Britanii. Atunci a susţinut în faţa Parlamentului aderarea României la Uniunea Europeană. Un lucru pe care-l credea greu de realizat atunci, după cum i-a mărturisit astăzi premierului Mihai Răzvan Ungureanu.

Surse de la Palatul Victoria spun că Tony Blair a avut şi un sfat pentru mult mai tânărul premier român:

"Concentrează-te pe câteva chestiuni punctuale pentru că altfel presiunea cotidiană îţi va distrage atenţia de la principalele probleme."

Din sfaturile date elitei politice sau economice internaţionale, Tony Blair a strâns o avere. Fostul premier britanic este unul dintre cei mai bine plătiţi oratori din lume. Alături de nume precum Bill Clinton, Al Gore sau Mihail Gorbaciov.

În 2009, o companie filipineză a plătit 616.000 de dolari pentru două discursuri private de câte o jumătate de oră. Asta înseamnă că fostul premier Tony Blair a câştigat peste 10.000 de dolari pe minut. 

Fostul prim-ministru britanic îşi vinde bine şi amintirile din perioada mandatului său. Un madat marcat de războaiele din Irak şi Afganistan dar şi de relaţia strânsă cu fostul preşedinte american Bill Clinton. Editura care i-a publicat memoriile a plătit 7 milioane de dolari pentru drepturile de difuzare. 

×
Subiecte în articol: Tony Blair sfaturi
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close