Antena 3 CNN Show Showbiz În sfârşit, şofer! Ozzy Osbourne a obţinut permisul de conducere, după 19 încercări

În sfârşit, şofer! Ozzy Osbourne a obţinut permisul de conducere, după 19 încercări

În sfârşit, şofer! Ozzy Osbourne a obţinut permisul de conducere, după 19 încercări
Sursa foto: Ozzy Osbourne
05 Oct 2009   •   20:32

Ozzy Osbourne nu îşi mai încape în piele de fericire! După 18 încercări eşuate şi câteva decenii de aşteptare a primit carnetul de conducere. De fiecare dată când să dea examenul, era mult prea beat ca să fie primit să urce în maşină.

Abia după ce a luat examenul, Ozzy ajuns la venerabila vârstă de 60 de ani, a povestit de câte ori a încercat. A recunoscut şi motivul pentru care a fost repsins de 18 ori: dependenţa de alcool.

Patima alcoolului era cât pe ce să îl ucidă cu şase ani în urmă, atunci când a încercat să îşi demonstreze talentul conducând un ATV. Lipsit de experienţă şi ameţit de alcool, solistul a plătit scump curajul de care a dat dovadă. Şi-a fracturat gâtul, clavicula şi şase coaste şi a intrat în comă.

Cu permisul în buzunar şi soţia alături, el pare hotărât să profite de ocazia care i s-a dat şi să nu rămână un şofer de...duminică.

Şi soţia lui Ozzy este extrem de bucuroasă că acesta a obţinut permisul. Întrebată de jurnaliştii britanici dacă va apela la soţul ei să o plimbe cu maşina, Sharon, a răspuns: "Da. Acum că soţului meu i s-a permis oficial să conducă, voi putea urca în aceeaşi maşină cu el".

Însă, obţinerea permisului nu este singura realizare recentă din viaţa lui Ozzy Osbourne. Şi asta pentru că, în acest weekend, el şi-a lansat, la Londra, şi o carte. Este vorba de biografia numită "Eu sunt Ozzy!". Cartea este povestea lui Ozzy dinainte să devină solistul celor de la Black Sabath şi nu trece cu vederea nici vremurile când trăia doar cu alcool şi droguri.

Ozzy Osbourne este unul dintre membrii fondatori ai trupei Black Sabbath. Cele mai apreciate albume ale trupei sunt: "Paranoid" (1970), "Master of Reality" (1971), "Sabotage" (1975), "Heaven and Hell" (1980), "Born Again" (1983), "Tyr" (1990) şi "Cross Purposes" (1994).



Antena3.ro

×
Subiecte în articol: permis de conducere sofer
Parteneri
A murit Alexandru Alexandrov, fondatorul gigantului Altex România
x close