Antena 3 CNN Show Showbiz Mircea Badea, dezamăgit de o interpretare a Deliei: Doamne fereşte, de ce să faci aşa ceva?

Mircea Badea, dezamăgit de o interpretare a Deliei: Doamne fereşte, de ce să faci aşa ceva?

Mircea Badea, dezamăgit de o interpretare a Deliei: Doamne fereşte, de ce să faci aşa ceva?
Sursa foto: Foto: Captură Antena 3
03 Iul 2018   •   08:28

Mircea Badea a vorbit în emisiunea sa despre Maria Tănase, ''una dintre cele mai mari artiste planetei din toate timpurile''.

''Maria Tănase a fost Dumnezeu pe pământ. Unul dintre cântecele interpretate de Maria Tănase este un blestem. Blestemul este o specie literară şi mai mult decât atât. Blestemul este o expresie a durerii, a suferinţei aproape supraomeneşti. Este ultima explozie când un om nu mai suportă chinurile în care se zbate, îl apucă blestemul. Blestemul e o chestie foarte românească, sigur mai poate fi întâlnit şi la alte popoare, pentru că vine din cea mai crâncenă durere omenească. Blestemul ''Cine iubeşte şi lasă al Mariei Tănase''. Am ascultat asta pe la 4 dimineaţa când eram pe mare. Mi-a propus YoutTube-ul, Andra şi Delia, care au cântat şi ele. Super voci, adică să nu înţeleagă cineva că am zis ceva negativ despre duduia Andra sau despre duduia Delia. Super, super, supermega voci, talent uriaş (...) Au încercat să cânte treaba asta. Deşi dotarea, ca voce este uriaşă, au ratat complet. Mi s-a părut fabulos. Am avut această revelaţie pe la un patru dimineaţa. Sunt totuşi lucruri interzise chiar şi marilor talente, dacă nu înţeleg. Ele nu înţeleg nimic din melodia asta, se vede asta. Te scoţi cu vocea şi cu asta, basta.

''Vreau să fie şi mai evident ce spun şi să vă şi demonstrez'', le-a spus Mircea telespectatorilor săi.

×
Subiecte în articol: blestem melodie Delia Mircea Badea
Parteneri
Cât costă coșul de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște
x close