Antena 3 CNN Sport Fotbal extern Rădoi are un nou antrenor. Eric Gerets o lasă pe Marseille şi va pregăti pe Al-Hilal

Rădoi are un nou antrenor. Eric Gerets o lasă pe Marseille şi va pregăti pe Al-Hilal

Rădoi are un nou antrenor. Eric Gerets o lasă pe Marseille şi va pregăti pe Al-Hilal
Sursa foto: eric gerets
22 Mai 2009   •   13:13

Fostul căpitan al Stelei, Mirel Rădoi, va fi antrenat la Al-Hilal de un antrenor belgian. Eric Gerets, căruia conducerea formaţiei franceze Olympique Marseille nu a vrut să îi prelungească angajamentul, a confirmat pentru revista franceză France Football că o va antrena din sezonul viitor pe Al-Hilal, echipă saudită antrenată până de curând de românul Cosmin Olăroiu.
Gerets a dus-o pe Marseille aproape de titlu în acest sezon, dar a pierdut prim-planul de curând în faţa lui Girondins Bordeaux după o înfrângere acasă, scor 1-3 cu campioana ultimilor şapte ani, Olympique Lyon. Echipa din sudul Franţei are în continuare şanse să câştige titlul în Hexagon, dar acest lucru nu i-a convins pe conducători să îl ţină în continuare la echipă, motiv pentru care acest a decis să semneze cu echipa din Arabia Saudită, la care era dorit încă din martie, potrivit Mediafax.
"Deoarece au acceptat situaţia mea şi au repetat că ar face totul pentru a mă convinge, în cele din urmă m-am hotărât. Eram gata să rămân pe termen lung la Olympique Marseille, aşteptam doar un semn, însă acesta nu a venit", s-a lamentat belgianul, anunţă sursa citată.
Antrenorul va avea la Al-Hilal un salariu atrăgător, 250.000 de euro, adică 3 milioane de euro pe sezon, se discută în presa din Arabia Saudită.
Antena3.ro

×
Parteneri
Atenţionare meteo ANM: Ploi, vijelii, lapoviţă şi ninsoare
x close