Antena 3 CNN Sport Fotbal intern România a câştigat şi al doilea amical din Antalya, 2-1 cu Krivbas Krivoi Rog

România a câştigat şi al doilea amical din Antalya, 2-1 cu Krivbas Krivoi Rog

România a câştigat şi al doilea amical din Antalya, 2-1 cu Krivbas Krivoi Rog
Sursa foto: Foto: Mediafax
de M.T.    |    01 Feb 2012   •   10:04

Echipa naţională a României a câştigat şi a doua partidă amicală desfăşurată în stagiul de pregătire din Antalya, elevii lui Victor Piţurcă învingând cu scorul de 2-1 pe Krivbas Krivoi Rog, ocupanta locului 5 în campionatul Ucrainei.

Meciul de marţi seară nu va apărea în palmaresul oficial al echipei naţionale, spre deosebire de cel cu Turkmenistan, pe care „tricolorii” l-au câştigat cu 4-0.

România a deschis scorul în minutul 15, prin Marius Niculae, care a marcat din marginea careului, după ce tânărul Claudiu Bumba a fost blocat de portarul ucrainienilor. Până la pauză, Lucian Marinescu şi acelaşi Marius Niculae au ratat desprinderea, iar adversarii „tricolorilor” au reuşit chiar să egaleze pe final de repriză, prin Samodin, care a profitat de o bâlbă a fundaşilor români.

Marius Niculae a bifat o nouă dublă în tricoul naţionalei imediat după reluare, când a înscris spectaculos din interiorul careului pentru 2-1. Bourceanu, Papp şi, din nou, Niculae, au irosit alte oportunităţi până la sfârşitul meciului, însă rezultatul a rămas neschimbat.

Victor Piţurcă a folosit următoarea echipă: Bălgrădean (S. Lung jr. 46) - Rîpă (Papp 57), Luchin, D. Grigore, Sepsi (Grecu 57) - Neagu (Pintili 84), Bourceanu - M. Roman, L. Marinescu (Goga 67), Bumba (Mărkuş 76) - M. Niculae.

×
Parteneri
Furtuna Renata a adus în România ploi torenţiale
x close