Antena 3 Sport Tenis Federer se retrage de la turneele de la Tokyo şi Shanghai din cauza oboselii

Federer se retrage de la turneele de la Tokyo şi Shanghai din cauza oboselii

25 Sep 2009   •   19:28
Federer se retrage de la turneele de la Tokyo şi Shanghai din cauza oboselii
Sursa foto: roger federer

Numărul unu în tenisul mondial masculin, Roger Federer, a anunţat că nu va juca la cele două turnee asiatice la care prezenţa sa era deja una obişnuită, cele de la Tokyo şi de la Shanghai. Elveţianul a invocat oboseala acumulată pe parcursul ultimului an, unul foarte încărcat, care i-a adus revenirea în fruntea clasamentului ATP după ce îl pierduse în august 2008 în faţa lui Rafael Nadal.
"Sunt foarte dezamăgit că trebuie să renunţ la participarea la Tokyo şi Shanghai, care sunt două din oraşele lumii care îmi plac cel mai mult şi în care fanii s-au purtat mereu foarte frumos cu mine. M-am consultat cu echipa mea şi cu medicii şi am decis să iau decizia dificilă de a mă retrage de la aceste turnee pentru a oferi corpului meu şansa de a se odihni, să se refacă şi să revină la forma pe care o doresc, după ce ultimul an m-a solicitat foarte mult fizic.", a declarat Federer, potrivit Telegraph.
Tenismanul elveţian a câştigat anul acesta două turnee de Grand Slam, Roland Garros şi Wimbledon, şi a ajuns până în finalele Open Australia şi US Open.
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Roger Federer oboseala ATP retragere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal
Parteneri
x close