Antena 3 CNN Sport Tenis Final de carieră. Kim Clijsters a învins-o pe Venus Williams într-un meci deomnstrativ la Anvers

Final de carieră. Kim Clijsters a învins-o pe Venus Williams într-un meci deomnstrativ la Anvers

Final de carieră. Kim Clijsters a învins-o pe Venus Williams într-un meci deomnstrativ la Anvers
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de N.B.    |    13 Dec 2012   •   11:40

Kim Clijsters şi-a încheiat cariera la Anvers, într-un meci demonstrativ disputat împotriva americancei Venus Williams, încheiat 6-3, 6-3, în faţa a 13.000 de spectatori, informează Mediafax.

Clijsters, care a jucat ultimul său meci oficial în luna august, la US Open, îşi dorea să îşi încheie cariera în faţa publicului din ţara sa, Belgia.
   
Numeroase personalităţi, între care şi prinţul Philippe, moştenitorul tronului, au fost prezente la eveniment, pentru a saluta una din cele mai mari campioane din istoria sportului belgian.

Câştigătoare a patru titluri de Grand Slam (US Open 2005, 2009, 2010, Australian Open 2011) şi a 41 de turnee WTA, Clijsters a jucat miercuri pentru scurt timp şi la dublu, alături de Amelie Mauresmo, împotriva unui cuplu format din Venus Williams şi Kirsten Flipkens.

"Nu am avut niciun regret când mi-am încheiat cariera în 29 august, la US Open, şi nu am nici acum. În viaţa mea nu există doar tenisul. Îmi place să gătesc, să mă ocup de grădină, să citesc, să redecorez casa, să împodobesc pomul de Crăciun, să alerg...", a spus Clijsters.

×
Subiecte în articol: Kim Clijsters Venus Williams Belgia
Parteneri
Termoenergetica opreşte apa caldă în 100 de blocuri din Bucureşti
x close