Antena 3 CNN Sport Tenis Spania şi Argentina se vor întâlni în finala Cupei Davis

Spania şi Argentina se vor întâlni în finala Cupei Davis

Spania şi Argentina se vor întâlni în finala Cupei Davis
Sursa foto: Foto: Agerpres
de M.T.    |    19 Sep 2011   •   09:31

Spania şi Argentina vor reedita, între 2 şi 4 decembrie, finala Cupei Davis din 2008, atunci când ibericii au câştigat Salatiera de Argint la Mar del Plata. De această dată, cei care vor avea avantajul terenului propriu vor fi spaniolii.

 
La Belgrad, câştigătoarea din 2010, Serbia, a fost eliminată de Argentina cu scorul general de 3-2. Sud-americanii conduceau cu 2-1 după primele două zile, iar în primul meci de duminică Novak Djokovic l-a înfruntat pe Juan Martin Del Potro. Liderul mondial a fost însă nevoit să abandoneze la scorul 7-6, 3-0 în favoarea adversarului său, din cauza unor probleme la spate.
 
Nu sunt nervos, ci doar dezamăgit. Chiar credeam că pot duce meciul la sfârşit şi să câştig”, a declarat Djokovic, care, tocmai pentru a se menaja, nu a evoluat în primele două zile ale întâlnirii. 
 
Partida dintre Janko Tipsarevic şi Juan Monaco s-a încheiat după doar un set, câştigat de sârb cu 6-2, jucătorul argentinian abandonând, însă soarta calificării era deja decisă.
 
În cea de-a doua semifinală, Spania - Franţa, Rafael Nadal a adus punctul decisiv ibericilor prin victoria clară în faţa lui Jo-Wilfried Tsonga, 6-0, 6-2, 6-4. În ultimul meci, Fernando Verdasco, l-a învins cu 6-2, 6-1 pe Richard Gasquet şi a stabilit scorul final al întâlnirii, 4-1 în favoarea spaniolilor.
 
Tot în acest weekend, au avut loc şi meciurile de baraj pentru Grupa Mondială a Cupei Davis. Cea mai interesantă confruntare  a avut loc la Sydney, acolo unde Australia a întâlnit Elveţia. Cu Roger Federer în formă, fostul lider mondial a câştigat ambele partide de simplu în care a jucat, elveţienii au reuşit să se impună cu 3-2 şi au revenit în elită.
 
Meciuri de baraj Cupa Davis
 
România - Cehia 0-5
Rusia - Brazilia 3-2
Israel - Canada 2-3
Africa de Sud - Croaţia 1-4
Chile - Italia 1-4
Japonia - India 4-1
Belgia - Austria 1-4
Australia - Elveţia 2-3 

 

×
Subiecte în articol: Spania Argentina Rafael Nadal Roger Federer
Parteneri
Schimbări majore la școlile de șoferi!
x close